Pe lângă impozitele datorate statului, pentru care unii proprietari „uită” să treacă pe la casieria primăriei, amenzile sunt cele care mai văduvesc vistieria Devei de sume importante care nu par a fi achitate în viitorul apropiat
Devenii care nu se prezintă să îşi achite impozitele către Primăria Deva se pot aştepta la popriri pe venituri, sau chiar la sechestru pe apartamente. În această situaţie se află peste 30 de deveni care riscă să fie executaţi silit, deoarece se confruntă cu probleme finaciare şi sunt datori vânduţi băncilor de la care au accesat credite.
Executaţi pentru neplata impozitelor
La masa credală s-a „aşezat” şi Primăria Deva care încearcă să recupereze de la aceeaşi datornici, sumele rezultate din omiterea plătirii impozitelor sau diverselor taxe. „Începând cu data de 1 octombrie cei care nu şi-au achitat impozitele la Primăria Deva intră în perioada de calcul a penalităţilor. Se calculează doi la sută pe lună, la sumele datorate. În situaţia în care cei care nu plătesc aceste impozite continuă în acelaşi fel, primăria are la dispoziţie legea. Ne îndreptăm împotriva acestora mai întâi cu o somaţie, dar se poate ajunge până la poprirea pe venituri, pe salariu sau pe pensie. În cazuri extreme se poate junge până la scoaterea la licitaţie a unor bunuri a respectivilor datornici”, a declarat Andrei Nistor, consilier al primarului municipiului Deva.
Amenzile nu se plătesc
Totuşi sumele cele mai mari care ar trebui să intre în vistieria reşedinţei de judeţ nu provin doar din impozitele neplătite, ci şi din amenzi. „Stăm destul de bine în ceea ce priveşte colectarea impozitelor atât la persoanele fizice cât şi la persoanele juridice. Avem procente care depăşesc chiar 80 la sută la impozitele pe terenuri. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte colectarea amenzilor până la data de 21 octombrie, gradul de colectare este de puţin peste 10 la sută”, mai adaugă Andrei Nistor. Motivele pentru care gradul de colectare al amenzilor este atât de scăzut este că mare partea a acestora sunt aplicate unor persoane de la care este foarte dificil de colectat sumele datorate.
Fără şanse de recuperare
Există mii de procese verbale pentru prostituţie sau pentru persoanele fără adăpost care, pe lângă că nu sunt plătite, nici nu există vreo şansă de recuperare a lor, deoarece contravenienţii nu au venituri şi nici bunuri pe care să se pună sechestru. „Facem eforturi considerabile pentru a încasa şi aceste amenzi. Pe de o parte cetăţenii ştiu că la amenzi nu se percep niciun fel de majorări si atunci nu se grăbesc să plătească amenzile. Pe de altă parte nu îi mai putem identifica, deoarece de multe ori, adresa din procesul verbal nu corespunde sau persoana nu mai locuieşte de ani de zile acolo şi ne este foarte dificil să îl indentificăm”, punctează consilierul primarului Devei.