În 1989, urma ca la exploatarea minieră de la Barza să fie alocate cinci miliarde de lei. Din păcate, nu a mai apucat. Fost miner, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, îşi aminteşte despre acele vremuri.
Imediat după al Doilea Război Mondial, minele din România au trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Primarul Florin Cazacu spune că la comandă, la Barza, a ajuns un colonel: „În acea perioadă s-a lucrat foarte mult cu deţinuţii în subteran. Atunci a avut loc o exploatare abuzivă şi iraţională a zăcământului. Putem vorbi chiar despre chiar despre o jefuire a lui. O mare parte a şi fost dirijată către sovietici. Astfel, întâi au fost romanii care au luat aurul de aici, au urmat austro-ungarii, apoi ruşii”. Din păcate, producţia mare duce la sărăcirea în timp a zăcămintelor de aur. Florin Cazacu, povesteşte că în 1989, urma ca la exploatarea de la Barza să fie alocate cinci miliarde de lei: „Ceauşescu avea o patimă să crească producţia de aur a ţării. Prin Programul Aur urma să investească la Barza cinci miliarde de lei pentru retehnologizare şi punerea în valoare a noi zăcăminte. Era o sumă fantastică”. Nu a mai apucat. Banii ar fi schimbat soarta mineritului din zonă. Practic, ce a urmat a fost doar prelungirea agoniei. În 1990, în mina Barza lucrau în jur de 5.500 de oameni. Ajuns lider de sindicat în 1994, Florin Cazacu declară că fiecare zi care a trecut de la Revoluţie a adâncit declinul mineritului aurifer de la Barza – Brad: „S-au alocat sume foarte mici pentru investiţii. Exploatarea are o caracteristică deosebită. La Barza poţi merge 100 – 200 de metri pe filon şi să scoţi doar între unu şi patru grame, dar la fel de bine se poate ca după trei – patru metri pe filon să scoţi şi 10 kilograme de aur. De aceea, era Barza un fel de El Dorado, pentru că putea să producă în scurt timp cantităţi foarte mari de aur pe distanţe foarte mici. Investiţiile nu au existat, a fost nevoie să se exploreze în aceleaşi locuri, nu au fost investite sumele necesare ca să se pătrundă în adâncul zăcământului ca să se poată pune în evidenţă alte zone cu aur nativ. Costurile la extragerea aurului au crescut. A urmat perioada de disponibilizări, iar în 2006 de la Barza s-a scos ultimul gram de aur, s-a pus cruce peste mineritul aurifer din zona Brad, fără să se pună nimic în loc. Oamenii au încercat să îşi păstreze locurile de muncă, cerând să fie dimensionată exploatarea minieră ca să rămână funcţională. Nici în cele mai urâte visuri n-am crezut că va fi închisă!”.
