1.8 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

Ansamblul profesionist „Drăgan Muntean”, la Festivalul Inimilor

rrr

Cel mai mare festival de folclor din ţară s-a desfăşurat la Timişoara, în perioada 9 – 13 iulie 2014

Cel mai mare festival de folclor din ţară, Festivalul Inimilor, înscris şi în patrimoniul UNESCO, a avut ca invitaţi pe membrii Ansamblului profesionist “Drăgan Muntean” al Consiliul Judeţean Hunedoara. Festivalul Inimilor a avut loc în perioada 9 iulie – 13 iulie la Timişoara, într-unul dintre cele mai frumoase parcuri ale municipiului, Parcul Rozelor. Organizatorii au adus în faţa publicului ansambluri folclorice şi artişti din 12 ţări şi din toate zonele României.

Felicitaţi de organizatori

Festivalului Inimilor a debutat cu depunerea de coroane de flori la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane, ceremonie urmată de parada formaţiilor participante la festival, pe traseul Catedrala Mitropolitană – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor.

Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” din subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara a urcat pe scenă în cea de-a doua seară a festivalului. Artiştii hunedoreni au prezentat un program de 25 de minute, care a cuprins melodii interpretate de interpreții Cristian Fodor şi Ovidiu Olari ,un dans pădurenesc, o suită de orchestră, precum şi o suită de dansuri populare compusă din fecioresc, crihalmă, învârtită şi haţegană. „A fost o bucurie pentru noi că am putut participa la acest festival alături de mari ansambluri din ţară şi din străinătate şi că prestaţia noastră scenică a fost una de înaltă ţinută. La sfâşitul programului am fost felicitaţi de către organizatori, care au fost încântaţi de evoluţia noului nostru ansamblu. Încă de pe acum ne-a fost lansată invitaţia de a participa la ediţia viitoare a festivalului şi am acceptat cu mare plăcere”, a declarat Cristian Fodor, managerul Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” al Județului Hunedoara.

Festivalul Inimilor a ajuns anul acesta la cea de-a XXXV – a ediţie, iar printre participanţi s-au numărat ansambluri folclorice din Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Georgia, India, Mexic, Republica Macedonia, Republica Modova, Serbia, SUA, Turcia, Ucraina şi Ungaria, dar ansambluri de renume din țară precum  Ansamblul Folcloric National “Transilvania” -Baia Mare, Ansamblul Artistic Profesionist „Muresul” –Tg.Mures, Ansamblul Profesionist „Banatul”- Timișoara, Ansamblul Folcloric Profesionist “Maria Tanase” –Craiova și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”- Sibiu.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/