Deşi anunţau că în această lună preţul apei potabile va fi analizat şi ar putea fi majorat, oficialii SC ApaServ Valea Jiului SA spun că, cel puţin pentru moment tarifele nu cresc nici măcar cu un leu.
Veşti bune pentru abonaţii operatorului de apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului, SC ApaServ Valea Jiului SA. Tarifele practicate nu se majorează, asta deşi conducerea societăţii anunţa pentru această lună o analiză a preţurilor, care ar fi putut conduce la o creştere a lor. Asta deşi planul de tarifare aprobat de Consiliul Judeţean, având în vedere şi investiţiile derulate de ApaServ, este altul. „Noi am încercat să menţinem acelaşi tarif. Sigur, dacă ar fi fost mai mulţi bani, şi investiţiile ar fi fost mai multe. Dar noi am încercat ca oamenii să-şi plătească facturile la apă şi să menţinem preţul pe loc. Încă este bine, deşi data de 1 aprilie a adus o serie de scumpiri. Chiar şi aşa, îi asigur pe cetăţenii din Valea Jiului că voi încerca, şi şansele sunt foarte mari, ca şi în anul 2014 preţul apei să rămână neschimbat”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului SA. El a precizat că, şi în aceste condiţii, se urmăreşte ca rezultatele economico – financiare ale firmei să fie bune în continuare, şi să se înscrie în parametri necesari pentru buna funcţionare a operatorului de apă şi canalizare.
De precizat că, dacă până acum câtva timp se spunea că preţul apei din valea Jiului este printre cele mai mari din ţară, între timp lucrurile s-au schimbat. Datele statistice arată că acum tarifele practicate de ApaServ sunt printre cele mai mici din România, respectiv locul 40 din 43 de operatori înregistraţi la nivel naţional.