Sătui de gunoaiele altora, peste 50 de voluntari s-au adunat pe platoul de la marginea Pădurii Bejan pentru a curăţa resturile lăsate de cei ieşiţi la grătar săptămânile trecute
Deşi sezonul estival este încă departe platoul şi intrarea în Pădurea Bejan de la marginea municipiului Deva erau ieri “decorate” cu mii de ambalaje de tip pet, resturi menajere, pungi şi farfurii din plastic, rămase de la devenii veniţi să facă un grătar şi să petereacă câteva ore în mijlocul naturii
Cu forţa, că altfel nu se poate
O tânără deveancă, sătulă de gunoaiele care se adună săptămână de săptămână la marginea pădurii, a iniţiat o acţiunea de ecologizare a acestei zone, la care au răspuns peste 50 de voluntari, de diverse vârste şi profesii. Înarmaţi cu panouri cu mesaje sugestive, saci de plastic, mănuşi dar şi dorinţa de curăţa pădurea de gunoaiele lăsate în urmă de semenii lor, oamenii s-au apucat de treabă de dimineaţa. “Facem curăţenie pentru că am înţeles că nu va veni nimeni să facă, am înţeles că dacă nu vom face o campanie de responsabilizare, oamenii nu se vor sesiza. Vom cere sprijinul primăriei în privinţa Poliţiei Comunitare, deoarece cred că la noi nu merge decât cu forţa, cum ar veni. Forţă, în cazul ăsta înseamnă amenzi pentru cei care lasă gunoaie în mijocul naturii ”, este de părere Monica Florescu (foto), iniţiatorul campaniei de curăţenie. Tânăra mai adaugă că va veni sâmbăta şi duminica cu saci de plastic pe care îi va împărţi oamenilor ieşiţi la iarbă verde, cu rugămintea ca măcar să pună în saci deşeurile rezultate, deoarece coşurile de gunoi amplasate de Primăria Deva sunt insuficiente.
În timp ce harnici, voluntarii adunau saci după saci de gunoaie, cei ieşiţi la grătare se uitau de pe margine la ampla acţiune de ecologizare. “Este o acţiune foarte bună, păcat că nu rezistă în timp şi nu se respectă regulile. Vin oamenii la iarbă verde, după ce fac un grătar să îşi adune resturile şi să le arunce la gunoi, că avem containăre acolo. Cu toate că peste tot se face educaţie să păstrăm natura, am observat că cei mai mulţi nu strâng după ei”, spune Aurica Marcu venită cu familia la aer curat.
[box type=”tick”]Ce spun voluntarii
“Am răspuns cu drag acţiunii Monicăi, până la urmă suntem deveni şi e oraşul nostru al tuturor. Vom veni de câte ori e nevoie şi vom ajuta cu ceea ce putem”, spune Lucian Ionescu. Un alt voluntar, Dan Bricieru, a adunat mai bine de cinci kilograme de mizerii în doar zece minute. “Cutii de aluminiu, serveţele, telefoane mobile, de toate…Cum să îţi aduci copiii la plimbare în mizeria asta?”, se întreabă retoric bărbatul. Şi Claudia Necula, profesor la Liceul “Grigore Moisil” din Deva, care adunat un sac impresionant de resturi menajere în doar două minute, spune că gunoaiele aruncate la voia întâmplării, ţin atât de gradul de civilizaţie al fiecăruia, cât şi de cei şapte ani de acasă.[/box]