Stolurile de ciori sunt alături de câinii maidanezi cele mai reclamate vieţuitoare din municipiul Hunedoara. Dacă în cazul patrupedelor, autorităţile locale susţin că se străduiesc să rezolve problemele legate de numărul mare de haite, în ce priveşte păsările, soluţiile „legale” pentru alungarea lor sunt aproape imposibil de găsit. Mai multe reclamaţii au fost adresate Primăriei Hunedoara, în care localnicii s-au plâns de disconfortul produs de ciorile care ocupă spaţiul aerian al municipiului. „Locuiesc la etajul patru al unui bloc, în apropierea unui copac în care mii de ciori şi-au găsit adăpost. În unele dimineaţi sunt exasperată de gălăgia pe care păsările o fac, de croncănitul lor”, a reclamat Maria, o pensionară din Hunedoara.
„Mi-am găsit maşina împroşcată cu găinaţurile ciorilor care s-au aşezat pe crengile copacului sub care am parcat. Vă rog, faceţi ceva pentru a le alunga”, este sesizarea altui hunedorean. Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că în prezent nu pot face nimic pentru a rezolva problemele legate de stolurile de ciori. Aceştia au declarat că o soluţie ar fi fost distrugerea cuiburilor, însă nu poate fi pusă în practică, nefiind legală. Împotriva ciorilor nu pot fi folosite nici arme care să le sperie, iar tăierea crengilor copacilor unde păsările s-au cuibărit nu este legală. Fosta administraţie a municipiului Hunedoara a dispus retezarea crengilor a zeci de castani de pe Bulevardul Dacia, pentru a alunga păsările, însă măsura a fost urmată de amenzi de la Garda de Mediu şi a provocat un scandal imens.