O zi nefastă pentru inginerul, inventatorul, constructorul și pilotul AUREL VLAICU (1882-1913). O zi nefastă și pentru satul Binținți, întreaga zonă a Orăștiei, pentru Ardeal și pentru tot poporul român.
Era ziua de 13 septembrie 1913, când aripile aeroplanului Vlaicu II s-au frânt la Bănești, în apropiere de Câmpina, în tentativa și dorința lui de a trece Carpații în zbor și a uni astfel pe toți românii de același neam. Aparatul lui s-a prăbușit, dar Aurel Vlaicu nu a murit, pentru că el trăiește și va trăi în conștiința neamului românesc.
Vlaicu nu a fost primul om din lume care a zburat, dar a fost primul care a gândit un aparat de zbor, l-a construit propriu și l-a pilotat strălucit.
Tânăr studios, a ajuns student la Budapesta și la München, apoi inginer la Uzina Opel, unde a primit oferta de lucru pentru mai mult timp. A renunțat însă, revenind acasă în satul său natal.Își continuă experiențele în șura părintească, apoi la Arsenalul Armatei din București.
După multele zile și truditele nopți de nesomn, icarul trănsilvănean a reușit să-și vadă visul împlinit. Alături de el, i-au fost Goldiș, Goga, Ghibu, Gârleanu, Vlahuță, Coșbuc, Caragiale, Iorga și mulți alți intelectuali.
Aurel Vlaicu era o fire inventivă, inteligentă, perspicace, muncitoare, optimistă și empatică. Prin el, Dumnezeu a trimis, credem, o solie. Vlaicu a trăit în credința izbânzii idealului său, pentru care s-a oferit ca jertfă, și nu în zadar.
Este știut că există opinia că omul s-a născut în apă, trăiește pe uscat și visează să zboare. Aurel Vlaicu a visat asta și a transformat visul său în realitate. Iar aceasta, spre disperarea personajului care-l invidia din toată fibra sa – prințul Valentin Bibescu – autorul ocult, după unele surse, ale tragicului său sfârșit de acum 106 ani.
Să ne închinăm cu pioșenie în amintirea înaintașilor vrednici ai neamului și să le păstrăm cu sfințenie memoria acestor giganți aparținând nației noastre.
Dr. George VĂIDEAN
Orăștie, septembrie 2019
