Două asociaţii de proprietari din Petroşani, unde au curs sesizările referitoare la proasta gestionare a banilor plătiţi de locatarii din cartierele respective, sunt verificate de municipalitatea din Petroşani. La una dintre ele este necesar un audit financiar, pe care chiar membrii asociaţiei trebuie să îl solicite, iar primăria va verifica legalitatea cheltuielilor.
După ce la două asociaţii de proprietari din Petroşani au fost semnalate grave nereguli, iar locatarii blocurilor înscrise în respectiva asociaţie s-au trezit fără apă la robinete deşi cei mai mulţi susţineau că şi-au achitat facturile, edilii din Petroşani au decis să verifice activitatea şi gestiunea asociaţiilor de proprietari din Petroşani. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune că în această localitate sunt înfiinţate 59 de asociaţii, însă doar 8 funcţionează la parametri normali. Cele mai multe au fost înfiinţate pentru ca oamenii să poată depune proiecte pentru a accesa fonduri în vederea reabilitării părţilor comune din clădiri şi, mai ales, pentru anveloparea imobilelor. La două dintre cele 8, însă, acolo unde oamenii achită facturile la casieria asociaţiei, lucrurile s-au complicat, iar asociaţiile de proprietari au ajuns în mijlocul unor scandaluri generate de proasta gestionare a fondurilor plătite de locatari. Nu o dată, sute de oameni care sunt reprezentaţi de Asociaţia de proprietari Carpaţi şi cea de pe Aleea Poporului – ce cxuprind imobile de centrul Petroşaniului – au rămas fără apă la robinete, din cauza datoriilor foarte mari către operatorul de apă şi canalizare. Iar pentru a putea face lumină în încrengătura de acuze, oamenii au cerut ajutorul municipalităţii. „În acest moment lucrăm la această verificare a asociaţiilor de proprietari. Două sunt verificate, respectiv Asociaţia Carpaţi şi cea de pe Aleea Poporului, dar în cazul acesteia din urmă este nevoie de un audit. Noi nu putem să cerem un audit extern, putem doar – conform legii – să verificăm documentele pe care le au cei de la asociaţii. Verificările vizează problemele semnalate de oameni”, a explicat primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.
Hotărâre de consiliu pentru asociaţiile de proprietari
De precizat că, la finele anului trecut, municipalitatea din Petroşani a decis să lanseze un proiect de act normativ referitor la aceste asociaţii de proprietari, intitulat chiar „Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind îndrumarea şi coordonarea asociaţiilor de proprietari precum şi desfăşurarea controlului financiar-contabil la asociaţiile de proprietari din municipiul Petroşani”. Iar pentru ca activitatea să fie perfect legală şi fără umbră de îndoială, în activitatea de verificare se implică, în baza legislaţiei în vigoare, şi oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara. Primăria Municipiului Petroşani a fost prima din Valea Jiului care aluat această decizie, iar oraşul are cele mai multe asociaţii de proprietari din zona amintită.