Primul termen al apelului declarat de cei trei minori condamnați de Tribunalul Hunedoara pentru violarea și uciderea unei femei fără adăpost din municipiul Deva a avut loc la Curtea de Apel Alba Iulia, dar instanța a amânat judecarea cauzei, din cauza lipsei unuia dintre inculpați. Eliberat în 10 februarie din arest preventiv, Daniel Singurelu, adolescentul de 16 ani condamnat de tribunal la internarea într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 12 ani, a ajuns din nou în arest, după ce a tâlhărit doi minori. Incidentul s-a petrecut la poalele Cetății Devei, iar Singurelu a fost prins la scurt timp. Curtea de Apel Alba Iulia va pronunța sentința definitivă în dosarul tragediei provocate de cei trei adolescenţi, în noaptea de 9 august 2015, în Deva. Atunci, Daniela Boboia (40 de ani) a fost bătută, jefuită şi violată în Piaţa Victoriei din Deva, lăsată apoi să zacă mai multe ore pe caldarâm. Femeia care să adăpostea pe treptele scării Institutului de Proiectări Hunedoara, din centrul municipiului, a murit în spital, după mai multe zile de suferinţă. La scurt timp, agresorii săi, Raul Adafinei (14 ani, la acea vreme), Vasile Sîngurelu (15 ani, la acea vreme) şi Daniel Sîngurelu (15 ani, la acea vreme) au fost arestaţi preventiv pentru viol şi tâlhărie şi omor.




