DacFest 2016 începe la poalele Măgurii Uroiului

Unul dintre cele mai mari festivaluri cu tematică istorică, Dac Fest, va avea loc de vineri până duminică, la poalele Măgurii Uroiului, la marginea Simeriei. Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 16 septembre, când platoul de pe Valea Mureșului, loc încărcat de vestigii străvechi, va fi ocupat de taberele antice. Între timp, în seara de vineri, turiștii sunt invitați la parada de costume antice din orașul Simeria, cea care va inaugura ediția din acest an a DacFest.

Sâmbătă dimineața, vor fi deschise atelierele civile, iar vizitatorii vor putea afla povestea sitului arheologic de la Uroi. Pe parcursul zilei, organizatorii vor prezenta manevre militare ale războinicilor daci și romani, lupte de gladiatori și un ritual de căsătiorie antică. Seara, de la 18:30, va fi reconstituită o confruntare dintre armatele dacilor și cele romane. Vor concerta trupele Praf, Quas, Aspru şi Focul Viu.
Duminică, turiștii DacFest 2016 sunt invitați să asiste la atelierele antice și la reconstituirea modului în care aveau loc recrutările în armata romană. Un târg de sclavi reconstituit va fi organizat la poalele Măgurii Uroiului, iar după-amiaza se va încheia cu „bătălia finală” între daci și romani. Un spectacol folcloric va completa programul DacFest 2016, festival organizat de asociația Terra Dacica Aeterna.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente