Debut de sezon. Cununii civile în aer liber, în Curtea Husarilor

După capela Castelului Corvinilor, unde sute de cupluri şi-au unit destinele, monumentul gotic dă startul de această data căsătoriilor în aer liber, în acelaşi decor, încărcat de istorie

cununia 1

Prima pereche de tineri care şi-a unit vineri destinele în Curtea Husarilor care aparţine Castelului Corvinilor din Hunedoara, a dat startul la oficierea cununiilor civile în această nouă locaţie, încărcată de istorie. Cupluri din toată ţara sunt aşteptate la o cununie de poveste, în aer liber, în unul dintre cele mai frumoase castele din Europa.

Cât costă cununia în Curtea Husarilor

cununia“Primăria Hunedoara a dispus folosirea acestei locaţii pentru cununiile civile, datorită numărului mare de tineri care doresc să îşi unească destinele în Castelul Corvinilor. Taxa pentru oficierea căsătoriilor în Curtea Husarilor este de 250 de lei, iar primăria pune la dispoziţie cortul, scaunele şi paharele folosite la ceremonie. Amenajarea locaţiei cu aranjamente florale, huse pentru scaune, covoare şi alte accesorii, intră în sarcina celor care se căsătoresc”, spune Silke Oprean, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Hunedoara. Nuntaşii pot ciocni un pahar de şampanie, mânca o prăjitură şi se pot fotografia cu tinerii căsătoriţi, în acest cadru de poveste, fără să se grăbească, deoarece nu a fost stabilită o limită de timp standard pentru ocuparea curţii.

La capelă, de trei ori mai mult

Capela din Castelul Corvinilor era până acum cea mai “de fiţe” locaţie pentru cununia civilă, sau botez, în oraşul de pe Cerna, având în vedere că taxa de închiriere se ridică la 800 de lei pe oră. Chiar şi la acest preţ piperat, se pare că odată cu debutul sezonului cald, sunt destule cupluri care doresc să se căsătorească în unul dintre cele mai cunoscute castele din Europa. Cei cu dare de mână îşi pot organiza şi petrecerea tot în incinta monumentului gotic, dar la un preţ de măsură, deoarece chiria sălii este de 1.500 de lei pe oră.

 

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente