Consilieri locali ai Devei vor avea pe masă în şedinţa de mâine un proiect care reglementează tarifele de intrare la patinoar în sezonul de iarnă 2013-2014. Patinoarul urmează să îşi deschidă porţile de la 1 Decembrie, zi în care intrarea va fi gratuită
Potrivit proiectului supus la vot, tariful de intrare la Patinoarul Deva va fi de 5 lei, valabil pentru o intrare fără de limita de timp, între orele de funcţionare, iar pentru închirierea de patine patinatorii vor plăti 10 lei pentru o oră. Deschiderea patinoarului pentru acest sezon se va face de Ziua României, probabil, începând cu ora 17. Elevii cu vârstă de sub 14 ani pot intra pe baza carnetului de elev, nu sunt acceptate abonamentele de transport în comun.
Patinoarul este administrat de Serviciul Cadastru şi Agricultură din cadrul primăriei. Banii obţinuţi din exploatarea patinoarului vor ajunge la bugetul local al municipalităţii.