Persoanele juridice române și persoanele fizice rezidente au obligaţia să înregistreze contractele/documentele încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente care execută pe teritoriul României prestări de servicii de natura lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţilor de supraveghere, activităţilor de consultanţă, de asistenţă tehnică şi a oricăror altor servicii prestate în România, care generează venituri impozabile, conform art. 8, alin. (8) din Codul Fiscal. De asemenea, aceeași obligație o au și persoanele juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat.
Potrivit unui comunicat al ANAF, îregistrarea documentelor menționate anterior, indiferent de durata lor, se efectuează la organul fiscal competent, prin depunerea Declarației 017. Contribuabilii mari și mijlocii fac excepție și au obligația înregistrării documentelor la organul fiscal central competent pentru administrare.
În acest sens, s-a întocmit „Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind procedura de înregistrare a contractelor/documentelor încheiate între persoane juridice române, persoane fizice rezidente, precum şi persoane juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat, şi persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente”.