Câinii maidanezi strânşi de pe străzile municipiului Petroşani încă nu sunt eutanasiaţi, chiar dacă legea permite acest lucru.
Cei care deservesc adăpostul amenajat în Cartierul Colonie din Petroşani încă mai aşteaptă iubitorii de animale să vină să îi adopte. „Reprezentanţii adăpostului de animale din Colonie aşteaptă dispoziţiile Serviciului judeţean pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În acest moment, în adăpost sunt 54 de câini, iar capacitatea este de 150 de locuri”, a declarat Nicolae Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani. Acesta spune că sunt mai puţini câini în adăpost deoarece o parte au fost deja adoptaţi de către iubitorii de animale.
În Valea Jiului mai funcţionează un adăpost pentru animale fără stăpân, la Uricani, dat în folosinţă la finele anului trecut. Un adăpost modern, ce întruneşte toate cerinţele europene din domeniu. Adăpostul pentru câini este situat pe un teren ce a aparţinut fostei Mine Valea de Brazi, acum dezafectată, în zona Puţului 8. Pentru amenajarea adăpostului, aleşii locali din Uricani au dat în folosinţă gratuită către Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân, pe o perioada de 25 de ani, un teren în suprafaţă de 1500 mp. Adăpostul are o capacitate de 90 câini, în 22 de padocuri.