Pentru că bugetul local nu este îndestulător, iar municipalitatea a pierdut fonduri importante după „revoluţia fiscală”, edilii din Petroşani se văd nevoiţi să repare străzile din credite.
Aşa se întâmplă şi în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare a şoselei de centură din Petroşani, care a fost prinsă în graficul de lucrări după ce administraţia publică locală a realizat economii la alte lucrări similare derulate. Practic, Primăria Petroșani va lua bani din creditul contractat în anul 2015 tocmai pentru a putea continua lucrările de investiții, respectiv de modernizare a șoselei de centură. Administraţia publică a reşit să facă economii în urma aplicării procedurilor de achiziție publică pentru realizarea investițiilor pentru străzile Grivița Roșie, Radu Șapcă, Micu Klein, Împăratul Traian, Gheorghe Doja și Egalității, astfel că banii pot fi utilizați pentru alte lucrări. Sumele economisite se vor folosi pentru obiectivul local de investiții “Reabilitare strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Petro;ani, județul Hunedoara, între km 130+290 – km 131+750 (DN 66)”. – Continuarea in Informatia Vaii Jiului




