Câteva sute de români din mai multe zone ale ţării s-au aflat, duminică, pe platoul din satul Costeşti, în a şasea zi a DacFest 2013
Ultima zi a festivalului de la Costeşti a fost dedicată folclorului autentic, dar şi unui târg de produse tradiţionale.
Solişti şi ansambluri folclorice cunoscute de tot iubitorul cântecului popular românesc au adunat în faţa scenei câteva sute de oameni veniţi din mai multe zone ale ţării la DacFest 2013. Tineri, vârsnici şi copii au cântat şi au jucat, duminică, timp de trei ore, pe melodiile interpretate de Mariana Deac, Nineta Popa (foto), Ionuţ Fulea, Ovidiu Homorodean, Ciprian Roman, Cristian Fodor şi mulţi alţii, şi alături de un grup de fluieraşi şi de Căluşarii din Orăştioara de Sus.
Pentru prima dată, a urcat pe scenă, oficial, orchestra Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” – înfiinţată anul acesta, de Consiliul Judeţean Hunedoara.
Peste 40 de ediţii
Câteva mii de români din toată ţara au trecut prin Costeşti în cele 6 zile cât a durat DacFest. Cornel Caraşcă, din Orăştioara de Jos, vine în fiecare an la sărbătoarea dacilor, în Munţii Orăştiei.
„E o bucurie pentru mine să mă aflu în aceste zile la Costeşti. Vin aici de 46 de ani, de la prima ediţie a festivalului. Am lipsit doar o singură dată. Le mulţumesc celor care se gândesc să ne păstreze obiceiurile şi tradiţiile şi să reamintească tuturor despre aceste locuri minunate. Îi îndemn pe toţi românii să vină şi să vadă pământurile stăpânite cândva de străbunii noştri daci”, încheie Cornel Caraşcă.
Dincolo de scenă, s-a desfăşurat, sâmbătă şi duminică, un târg al produselor tradiţionale, la care producătorii autohtoni au etalat produse din carne, lactate şi de panificaţie, artizanat şi ceramică. Din peisajul sărbătorii nu a lipsit nici bâlciul cu „mărunţişuri”.
DacFest 2013 s-a desfăşurat timp de 6 zile, iar organizatorii evenimentului au reuşit să îmbine sărbătoarea dacilor cu tradiţionala manifestare de pe platoul de la Costeşti. Organizatorii festivalului au fost Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara şi Primăria Comunei Orăştioara de Sus.
––––––––––––––––––––––
„Poporul român e un popor care-şi păstrează tradiţiile, iar aceste sărbători folclorice pe care le organizăm în fiecare an au devenit, pentru noi, o tradiţie. Au trecut mai bine de 40 de ani de când ne întâlnim la Costeşti, pentru a ne descoperi rădăcinile. Mă bucur că şi în acest an am reuşit să invit pe scenă interpreţi valoroşi ai cântecului popular românesc şi sper ca aceste zile de festival să fie de neuitat pentru publicul nostru minunat”
Mariana Deac (foto), interpretă de muzică populară, directorul CJCPCT Hunedoara
–––––––––––––––––––––––
„Este prima dată când prezint acest eveniment. Trăiesc sentimente cu adevărat patriotice – şi nu este o figură de stil! Şi eu sunt ardeleancă la origine, din zona Apusenilor, şi am vibrant la cântecul Marianei Deac. Am simţit şi publicul vibrând în acelaşi ritm. Deci, iată că există momente când românii se află pe aceeaşi notă sufletească. Prin urmare, cred că DacFest şi-a atins astfel scopul!”
Nataşa Raab (foto), actriţă, prezentatoarea DacFest 2013
–––––––––––––––––––––––
120.000 de lei au fost alocaţi pentru organizarea ediţiei din acest an a DacFest