Iubitorii de ştiinţă şi natură de toate vârstele sunt invitaţi la o serie de activităţi ştiinţifice la culturale, educaţionale şi cu scop geoturistic
Săptămâna Europeană a Geoparcurilor ce se desfăşoară în perioada 3 – 8 iunie, va fi marcată printr-o serie de evenimente derulate în Ţara Haţegului, dar şi la Bucureşti, prin care organizatorii îşi propun să atragă atenţia opiniei publice asupra importanţei şi frumuseţii acestui obiectiv din judeţul Hunedoara.
Activităţi pentru toate categoriile de vârstă
Cu această ocazie iubitorii de ştiinţă şi natură sunt invitaţi în Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului la o serie de activităţi ştiinţifice la culturale, educaţionale şi cu scop geoturisic. Toate aceste acţiuni au ca scop familializarea vizitatorilor cu conceptele de conservare şi protejare a patrimoniului geologic şi cultural de pe teritoriul său. „Activităţile vizează toate categoriile de vârstă, adresându-se atât copiilor cât şi adulţilor. Astfel, copiii vor avea posibilitatea să participe la lecţii în aer liber în care pot afla care sunt poveştile de mii de ani pe care ni le transmit pietrele, ce înseamnă biodiversitatea, dar şi la ateliere de creaţie având ca tematică dinozaurii din Ţara Haţegului.
Intrare liberă
Totodată, publicul larg este invitat să participe la tururi ghidate gratuite în cadrul expoziţiei cu fosile şi reproduceri de dinozauri, deschisă la sediul Geoparcului Dinozaurilor din oraşul Haţeg”, spune dr. Cristian Ciobanu, administrator patrimoniu Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului. Totodată la Muzeul de Geologie şi la Institutul Geologic al României din Bucureşti, prof. univ. dr. Dan Grigorescu va susţine o serie de prezentări ştiinţifice referitoare la Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului.
Săptămâna Europeană a Geoparcurilor este un eveniment desfăşurat concomitent în 39 de geoparcuri din cele 54 din Europa prin evenimente organizate cu scopul de a sensibiliza publicul pe teme privind importanţa geoparcurilor, geoconservarea şi promovarea patrimoniului geologic prin intermediul activităţilor ştiinţifice, educaţionale şi geoturistice.