Supărat pe cei din Serviciul de Asistenţă Socială că îl poartă de ani de zile cu vorba şi nu îi dau şi lui o locuinţă, un devean s-a hotărăt să recurgă la un gest extrem, pentru a-i îndemna pe cei care l-ar putea ajuta, să îl asculte
Are 27 de ani, iar de mai bine de şase ani nu mai ştie ce înseamnă “acasă”. Doarme pe unde apucă, lucrează unde se caută mână de lucru şi mănâncă cât să supravieţuiască. Florin Pâs a ajuns pe străzi din cauza problemelor familiale, iar deoarece are un uşor handicap el susţine că uşile în faţa lui se deschid ceva mai greu.
Dosar depus acum cinci ani
Ajuns la capătul răbdării, tânărul a hotărât să îşi dea vineri foc în faţa reprezentanţilor de la Asistenţă Socială, din cadrul Primăriei Deva, deoarece dosarul prin care solicită o locuinţă de orice fel, este tras pe “linie moartă”. „De la primărie mi s-a spus să aştept, că mi se va da şi mie o cameră şi din 2009, tot aştept. Am dus toate actele necesare care mi s-au solicitat, copii după venitul meu care este 230 de lei, fiind o pensie de handicap şi aştept. Nu vreau să fur sau să dau în cap. Vreau şi eu o locuinţă”, spune Florin Pâs, care susţine că ultimele nopţi a dormit în nişte barăci de pe strada Călugăreni, iar iarna a “trecut-o” în cimitirul de pe strada Eminescu. “Dacă mi-ar da o cameră (Asistenţa Socială – n.r.)aş merge cu mare drag. Nu contează cum ar fi că mi-aş aranja-o eu cumva, cât de cât să am şi eu unde locui. Am făcut nişte sărbători, pe unde am pucat”, mai adaugă tânărul, care ameninţă că îşi va pune capăt zilelor decât să mai trăiască în acest mod.
Primăria are altă versiune
Însă, povestea lui Florin Pâs nu se potriveşte cu versiunea reprezentanţilor Primăriei Deva pe marginea acestui caz. “Domnul Pâs a beneficiat de o repartizare a unei locuinţe sociale în anul 2010, pe care a refuzat-o. Nu cunoaştem motivele pentru care a făcut asta, dar în condiţiile în care sunt sute de persoane care solicită o locuinţă socială, cazul dânsului a fost considerat în 2010 o prioritate şi i s-a repartizat o cameră într-un bloc social de pe Aleea Moţilor. Acum aruncă vina pe Primăria Deva, dar în condiţiile în care i s-a repartizat o locuinţă şi el a refuzat-o, nu ştiu cum anume l-am mai putea ajuta”, spune Andrei Nistor, purtător de cuvânt al Primăriei Deva.
În momentul de faţă pe lista de priorităţi pentru o locuinţă socială a Serviciului de Asistenţă Socială se află în jur de 300 de persoane, dintr-un total de aproape 1.000 de solicitanţi. Florin Pâs se află pe locul 293.