Doi tineri din Hunedoara au fost prinşi la furat în apartamentul unui localnic. Acesta a sunat la Poliţie şi a anunţat că persoane necunoscute au spart geamul locuinţei sale, situată la parterul unui bloc de pe strada Rândunicii din Hunedoara şi au pătruns în interior. „Patrula de siguranţă publică care s-a deplasat la faţa locului a identificat în interiorul apartamentului doi suspecţi, în vârstă de 22, şi respectiv 28 de ani, ambii din municipiul Hunedoara, care se aflau ascunşi sub patul din dormitorul apartamentului. Cei doi făptuitori au fost conduşi la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru tentativă de furt calificat”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.




