23.8 C
Deva
marți, iulie 16, 2024

Hunedoara anilor 1960, văzută de scriitori: „un ținut la marginea cerului”

O serie de reportaje publicate în anii 1970 în cartea „Sufletul focului”, de scriitori ai acelor vremi dezvăluie cum se înfățișau orașul Hunedoara și uzinele sale călătorilor.

Hunedoara anilor 1960 se înfățișa străinilor ca un oraș în plină efervescență. Traian Coșovei, unul dintre scriitorii care au descris pe larg atmosfera centrului metalurgic, a publicat un reportaj amplu despre Huendoara, în paginile volumului „Sufletul Focului”, apărut în 1974. Iată un fragment din relatarea autorului, cu titlul „Hunedoara, 1960”:

„La intrarea în imperiul Hunedoarei se profilează brațele largi ale macaralelor. Și așa cum ele se arată, întinse pe cer și pe fondul de păienjeniș de fier al construcțiilor, brațele macaralelor par semnaluri feroviare, vestind intrarea în acest univers al focului.

Pe toată valea, din zeci de locuri deodată, fulgeră într-una, ca într-o furtună ce se apropie. La lumina acelor fulgere ies la iveală chipuri omenești, grupuri de oameni cățărați pe scheletele înalte de fier, aplecați asupra lucrului.

Alunecă încet șiruri lungi ca niște râuri de foc, luminând imensa vale în roșu: cine a fost acolo știe că sunt trenuri, ducând șiruri de oale uriașe, pline cu fontă, cu oțel sau cu zgură topită. La lumina acelor trenuri care descarcă metalul incandescent ies la iveală uriașe ziduri, nedeslușite conglomerate de metal. Grupuri de oameni se văd umblând acolo în preajma acelor îngrămădiri de foc, răscolindu-le.

Trenul merge încet, prudent parcă, prin această revărsare tulbure de lumini și incendii, din care răzbat vuiete, glasuri metalice. Ca un templu fantastic, construit mai mult din sticlă și fier, un templu închinat metalului, se înalță, impresionant prin proporțiile și vastitatea lui – Laminorul.

Metalurgiștii, scăldați în văpăi

Pe scene uriașe de foc dansează în acest templu cel mai fantastic dans uriașele blocuri de fier și oțel incandescent, strivite, modelate de laminoare. Pe zidurile, pe acoperișurile de sticlă și pe cerul înalt și pe chipul orașului, se precipită și se zbat fără încetare, ca niște fluturi uriași, sufletele de lumină ale blocurilor uriașe de oțel incandescent, strivite în laminoare.

Ca niște regizori fantastici ai acestor dansuri ale blocurilor de metal umblă pe aceste scene, printre mașini, oameni, metalurgiști, scăldați în văpăi roșii. E cel mai mare, greu și necontenit spectacol de operă pe care îl dă Hunedoara.

Deoparte, pe culmi înalte, se ridică orașul strălucitor, feeric, oglindit parcă în apele limpezi ale unui ocean. De cealaltă parte se ridică greoaie, tulbure, Hunedoara metalurgică, scăldată în culori aspre. Deasupra Hunedoarei, pe o zare a ei, se zbuciumă veșnic o furtună, ca o pădure dată în floare, luminând cerul întreg. De altfel, în partea aceasta a Hunedoarei, cerul nici nu se zărește, aproape niciodată, el este însăși această aglomerare de coșuri, conducte, cilindri izbucnind î mari înălțimi, stâlpi și rețele de înaltă tensiune, trupuri întunecate de furnale, acoperișuri de hale, clădiri uriașe, coloane înalte, trâmbe negre de fum.

Izbucnesc flăcări albastre, tocmai sus, în cer, la gura unui furnal și ard ca un rug înalt, luminând în albastru creștetele, adâncimile acelei păduri, acolo, în înălțimi, luminând orașul. Uneori răsar, se aprind mai multe asemenea focuri deodată și atunci Hunedoara capătă înfățișarea unui ținut la marginea cerului, un platou foarte înalt, straniu, inaccesibil, lcuit de făpturi legendare”, scria Traian Coșovei, într-un fragmant din volumul Semne din larg, publicat în cartea Sufletul focului (1974).

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/