După ce vreme de 15 ani a rezistat cu stoicism capriciilor vremii, statuia cuceritorului Daciei, Traian s-a transformat peste noapte în părintele romilor de pretutindeni
Statuia lui Traian, ce veghează Piaţa Unirii din mijlocul centrului vechi al municipiului Deva a fost “aranjată” de capriciile meteorologice sau a devenit ţinta unor “glumeţi”. Peste noapte, generalul Traian, cuceritorul Daciei a devenit din Părintele Romanilor, Părintele Romilor.
Litere “evaporate” la „mişto”
Monumentul realizat de către artistul Ioan Medruţ purta pe soclu inscripţia lui Samuel Micu, “ Traian/Acesta a fost săditorul şi părintele romanilor”. După ce vreme de 15 ani, literele au rezistat ancorate pe soclul monumentului, ca prin farmec unele dintre acestea au dispărut. Săditorul a devenit ăditorul, „şi” a deveni „i”, iar “Părintele Romanilor” s-a transformat în “Părintele Romilor”. Nici reprezentanţii Primăriei Deva nu ştiu încă care este cauza mutilării inscripţiei dedicate marelui general roman.
“Sperăm să aflăm în cel mai scurt timp ce s-a întâmplat. Aici în piaţă există o cameră de luat vederi care funcţionează de mai multă vreme. Am luat legătura cu colegii noştri de la Poliţia Locală, care verifică pe camera de luat vederi să vadă dacă este vorba despre un act de vandalism sau dacă literele au căzut pur şi simplu. Ce este important este că nu va rămâne aşa. Statuia va fi reparată în cel mai scurt timp”, spune Andrei Nistor, purtător de cuvânt al Primăriei Deva.
Amendă de până la 500 de lei
În cazul în care statuia a fost vandalizată cu bună ştiinţă, temerarii decoratori riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei, pentru “deteriorarea şi murdărirea monumentelor”, instituită prin hotărâre de consiliu local. Până când va fi reparată, la Deva, romii se pot făli deocamdată cu un nou împărat.