1.4 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

În cazul morţii Loredanei, medicii şi rudele se acuză reciproc

Patru pricini de cercetare ineficientă. Ancheta unei morţi violente, caz închis. Punct şi de la capăt. Acte medicale făcute de mântuială. Înregistrările video au fost şterse înainte de vreme. Anchetatorii lucrează cu speculaţii nerezonabile

loredana spital

Viaţa Loredanei Dâmbean s-a încheiat brusc în dimineaţa zilei de 12 septembrie 2011. Avea doar 23 de ani. Moartea violentă a tinerei a survenit în condiţii încă neelucidate. În caz sunt implicate cadre medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţe Deva, logodnicul victimei şi un echipaj al serviciului de Ambulanţă. Misterul morţii Loredanei este amplificat de faptul că hainele cu care a ajuns la spital i-au fost aruncate la gunoi, înregistrările camerelor de supraveghere video din spital nu au mai ajuns la dosar pentru că au fost şterse după doar câteva zile, fişa medicală de internare a fost contrafăcută, iar în celelalte înscrisuri întocmite de doctori există contradicţii.

Patru pricini de cercetare ineficientă

După ce procurorii au scos din culpă cadrele medicale, mama victimei a făcut o plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmării penale în care arată că cercetarea penală a fost ineficientă din cel puţin patru motive. Ancheta nu a lămurit cine a distrus şi a aruncat la gunoi hainele victimei care puteau probe materiale foarte importante. Apoi, medicul de pe ambulanţă a hotărât să-i administreze diazepam pentru că pacienta ar fi avut crize de epilepsie, deşi nu întotdeauna este indicat acest medicament. În al treilea rând se arată că fişa medicală a fost falsificată. În final, dar nu în ultimul rând au fost şterse imaginile camerelor video de pe holul secţiei de Primiri Urgenţe, probe pe baza cărora se putea reconstituii starea reală în care se afla pacienta în momentul în care a ajuns la spital. După cum arătam în ediţia de ieri, povestea cu hainele a rămas în coadă de peşte, o infirmieră spune că a aruncat tricoul la gunoi şi despre restul hainelor nimeni nu ştie nimic.

Înregistrările video au fost  şterse înainte de vreme

Dispariţia înregistrărilor video este o altă poveste cusută cu aţă albă în dosarul morţii Loredanei Dâmbean. Rudele victimei au cerut înregistrările video în data de 22 septembrie, poliţiştii s-au interesat de imagini în 28 septembrie, deşi organele de cercetare penală au fost sesizate în data de 13  septembrie, iar dosarul a fost deschis în 19 septembrie. Poliţiştii au  cerut înregistrările dintr-un interval orar greşit, adică 6:50 – 7:50 în condiţiile în care pacienta a fost adusă la spital în jurul orei 9. În fine, conducerea spitalului a răspuns în data de 4 octombrie că înregistrările au fost şterse din memoria calculatorului în mai puţin de zece zile deşi, potrivit legii, ele ar fi trebuit păstrate minim 30 de zile. Normele metodologice de aplicare a legii 333/2003 stabilesc în cazul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, destinate instituţiilor de utilitate publică: „Art. 43 – Supravegherea video se realizează în zonele de acces şi în spaţiile destinate publicului” şi  „Art. 44 – Arhivarea imaginilor înregistrate se păstrează minimum 30 de zile”

Deşi mama victimei solicită în plângerea sa să se verifice dispariţia înregistrărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara respinge plângerea fără să lămurească în nici un fel dispariţia acestei probe.

Anchetatorii lucrează cu speculaţii nerezonabile

Procurorii susţin că victima şi-a rupt gâtul şi s-a lovit la cap cu 4-6 ore înainte de moarte când ar fi căzut pe gresia din bucătărie. Cu toate astea, nici rudele şi nici medicul de pe ambulanţă nu pot confirma această teorie. Concluzia procurorilor se bazează pe înscrisurile legiştilor şi o declaraţie a logodnicului care – spun organele de anchetă – ar fi auzit un zgomot suspect care venea din bucătărie. În declaraţia logodnicului, lucrurile stau puţin diferit. „Revin în completarea declaraţiei şi arăt faptul că în dimineaţa zilei de 12.09.2011 aproximativ în jurul orei 6:50 am auzit gălăgie în bucătărie şi m-am trezit brusc observând că Loredana nu este în pat. După ce m-am trezit m-am deplasat spre bucătărie unde am găsit-o pe Loredana întinsă pe colţar”, declarară logodnicul.  De asemenea, acesta mai spune că: „În perioada transportării Loredanei din locuinţă la autoturism şi până la poarta spitalului, aceasta şi-a ţinut capul normal fără să ne spună că are dureri la cap sau în zona gâtului”. Aşadar „zgomotul suspect” era de fapt „gălăgie”, ceea  ce e cu totul diferit. Apoi, nu se ştie de unde au scos anchetatorii căzătura pe gresie când singurul detaliu despre bucătărie e acela că Loredana stătea întinsă pe colţar. Nai trebuie precizat că logodnicul a fost testat la detectorul de minciuni şi rezultatul a fost că omul e sincer în declaraţii.

Acte medicale făcute de mântuială

Neglijenţa cu care au fost tratate actele medicale este impardonabilă. Fişa de asistenţă medicală în UPU a fost contrafăcută, iar diferenţele se văd cu ochiul liber. Medicul explică în declaraţia dată anchetatorilor că s-a vărsat din greşeală un dezinfectant pe foaie şi a fost nevoit să o refacă, dar nu sunt diferenţe care să deturneze actul medical de la realitatea. La dosar apar mai multe informaţii contradictorii în legătură cu ora decesului. Pe certificatul medical constatator al decesului nu este precizată nicio oră, pe fişa de observaţie este menţionată ora 10:30, un angajat al spitalului declară în scris că decesul a fost confirmat verbal la 9:30, iar în ancheta Colegiului Medicilor apare că decesul a fost declarat la ora 11:30.

Ancheta unei morţi violente. Punct şi de la capăt

loredana 1La începutul lunii ianuarie, procurorii emit o ordonanţă prin care este confirmată soluţia de neîncepere a urmării penale pentru cadrele medicale. Mama victimei a atacat actul procurorului în instanţă.

În paralel, organele de cercetare penală au deschis un nou dosar penal în care medicul de pe ambulanţă Petru Zamfiriu  cercetat pentru ucidere din culpă. Organele de anchetă au „suspiciuni rezonabile” cum că medicul nu ar fi urmat procedura corectă ceea ce ar fi putut agrava starea pacientei Loredana Dâmbean

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/