-1.1 C
Deva
joi, decembrie 5, 2024

Într-un an, mall nou cu cinematograf modern şi retailer de bricolaje în Deva

Peste 500 de slujbe vor apărea pe piaţa muncii din reşedinţa de judeţ în următorii doi ani

mallUn mall adevărat, dar şi un hipermarket al unui mare retailer cu specific de amenjări interioare şi exterioare, vor fi construite până la începutul anului viitor în municipiul reşedinţă de judeţ. Cele două mari centre comerciale vor aduce devenilor în jur de 500 de noi locuri de muncă în diverse domenii.

Aşteptat de mult timp

Magazine aparţinând brandurilor de renume, firme de fastfood cunoscute, dar şi un nou cinematograf vor fi punctele forte ale noului mall pentru deveni. “Am avut, cu o lună în urmă, o discuţie cu reprezentantul unui fond de investiţii, dar şi cu arhitectul care se ocupă de acest proiect. Deja se lucrează la o mapă de prezentare a mall-ului. După planşele văzute şi discuţiile avute cu reprezentanţii acestui fond de investiţii şi cu arhitecţii, viitorul mall din Deva va fi identic cu cel de la Sibiu. Ne bucurăm, pentru că oraşul nostru avea nevoie de aşa ceva”, spune primarul Devei, Petru Mărginean. Noul centru comercial va fi amplasat între două mari hipermarketuri, situate la ieşirea din Deva spre Sântuhalm, iar construcţia acestuia va începe în luna octombrie, urmând a fi finalizată în primăvara anul viitor şi inaugurată de Sărbătorile Pascale. Viitorul mall ar urma să creeze peste 250 de noi locuri de muncă. Pe de altă parte, actele pentru hipermarketul cu specific de bricolaj situat pe Calea Zarandului, chiar în apropiere de DN 7, au fost déjà semnate, lucrările urmând să înceapă în luna aprilie. Retailerul autohton, care va mai aduce pe piaţa muncii încă peste 200 de locuri de muncă, îşi va deschide magazinul cel mai probabil în luna iulie a acestui an.

Se doreşte şi o piaţă de producţie

Iar investiţiile în ceea ce priveşte noile locuri de muncă pentru deveni nu se vor opri aici. “Pe lângă aceste hipermarketuri, care încurajează consumul, ne dorim şi o piaţă de producţie. Am şi luat legătura cu câteva firme, dintre care una belgiană, care vor să îşi mute afacerea pe suprafaţa administrativ teritorială a municipilui Deva. Sperăm că va exista o deschidere şi pentru crearea a noi locuri de muncă, dar strict pe proiecte productive”, a mai adăugat primarul Devei.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/