0 C
Deva
joi, decembrie 5, 2024

Mai încearcă să fenteze legea. Sute de branşamente ilegale descoperite de reprezentanţii ApaServ

Verificările repetate în teren ale echipelor de la ApaServ Valea Jiului au dat rezultate şi tot mai puţini sunt cei care încearcă să se sustragă de la plata apei consumate. Chiar şi aşa, însă, mai sunt consumatori care recurg la tot felul de subterfugii, în speranţa că nu vor fi prinşi şi traşi la răspundere.

 

apaservChiar dacă numărul celor care încearcă să consume apă necontorizată este mai mic, echipele de control ale ApaServ mai dau încă peste „şmecheri” pentru care legea pare facultativă. De regulă sunt, însă, prinşi şi puşi la plată. De la începutul acestui an la abonaţii casnici au fost descoperite peste 300 de branşamente ilegale. Iar pentru cei găsiţi în culpă s-a luat măsura debranşării, în timp ce pe numele lor a fost formulată o plângere penală. De regulă vorbim despre consumatori debranaşţi pentru restanţe la plata facturilor care s-au gândit să se rebranşeze singuri la reţea. Reprezentanţii operatorului de apă şi canalizare spun că sunt unii care s-au legat ilegal al reţa şi de câte 12 ori, adică de câte ori au rămas fără apă la robinete, aşa că au acum câte 12 plângeri penale.

Firme prinse cu mâţa în sac

Şi nu doar populaţia încearcă să eludeze normele legale, ci şi unii reprezentanţi ai societăţilor comerciale. De exemplu, pentru SC Marko 2000 suspiciunile au apărut în momentul în care reprezentantul legal al firmei a refuzat în repetate rânduri accesul echipelor ApaServ pe proprietatea lui. Iar citirea apometrului o dădea singur, cam aşa: ianuarie – februarie – martie – nimic, aprilie – 18 mc, după care iar nimic. Numai că în data de 1 august a fost nevoit să îşi ducă apometrul la verificat şi atunci s-a stabilit  o diferenţă substanţială  dintre ultimul index facturat şi indexul citit la verificare. Iar „circul” a continuat când reprezentanţii ApaServ au încercat să sigileze apometrul după verificare. Administratorul firmeia  refuzat, din nou, accesul pe proprietatea sa: o dată, de două ori, de trei ori, până când a rămas fără apă, debranşată direct din drum. „Am trimis caterpilarul şi am oprit apa în drum”,a  explicat directorul SC ApaServ, Costel Avram.

Şi societatea „Visul Imaginaţiei” a fost găsită în culpă. Aici s-a decsoperit o sursă de apă necontorizată, folosită la spălatul maşinilor. Rezultatul: o factură de 15 milioane de lei şi montarea unui apometru. La fel ca şi la o altă societate din zona Livezeni, numai că acolo era vorba despre un gater şi un by-pass realizat înainte de contorul de apă. „Chiar dacă mai găsit situaţii de acest gen, sunt mult mai puţine cazuri. Oamenii au înţeles, în general, că ceea ce consumă trebuie să şi plătească”, a declarat Costel Avram.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/