În anii dinaintea celui de-al doilea război mondial, în judeţul Hunedoara trăiau 4.000 – 5.000 de evrei, răspândiţi în întreg judeţul.
Timpul a şters amintirea unei comunităţi importante pentru zona Hunedoarei şi a Devei. Declinul ei a început o dată cu primii ani de război, vreme în care evreii deveniseră ţintele persecutorilor nazişti şi legionari. Potrivit unui studiu realizat de istoricul Dan Grecu, pe baza documentelor din Arhivele Judeţului Hunedoara, sute de evrei din Timiş şi Hunedoara au fost aduşi în acele vremuri cu forţa pentru a lucra la construirea căii ferate care urma să lege Deva de Brad şi a unor drumuri.
„Am venit mâhniţi, cu suflet întristaţi / Tinerii din Hunedoara şi Banat / Şi cu munca noastră plină de sudoare şi oftat / Face-vom azi sau mâni linia Brad / Zori de zi ne sculăm şi plecăm / Să muncim din greu cu targa şi cu lopata / Încărcaţi, descărcaţi, nu mai staţi / Randamentul e cerut la vagoneta / Şi când soarele se îndreaptă spre culcuşul lui obosit / Drumul nostru este lung şi avem un gând de mult dorit / De a pleca toţi acas’ fericiţi / Şi în crezul de evreu mai întăriţi / Drumul nostru este lung şi fără de sfârşit / Nimeni nu ne spune ‘bine aţi venit’ / Şi în coloanele cuprinse de soldaţi înarmaţi / Ne-am făcut rând cu toţii veşnic fraţi”. Aceasta era atmosfera descrisă de poetul Husz Emanuil, conform unei note din 1943 a Poliţiei Deva, prezentată de Dan Grecu. Fragmentele din istoria comunităţii sunt păstrate de Arhivele judeţului.
Cimitirele părăsite
După război, mărturiile despre evrei s-au împuţinat. În Hunedoara, unde comunitatea lor număra în anii 1940 circa 200 de suflete, evreii au lăsat în urmă două cimitire. Cel mai vechi dintre ele se află în zona Castelului Corvinilor. Mormintele au fost distruse de vandali ori s-au prăbuşit sub apăsarea timpului. Pietrele funerare sunt crăpate şi doborâte la pământ, cavourile au fost acoperite de buruieni şi nu există niciun indiciu că în ultimii ani s-a mai interesat cineva de îngrijirea lor. Hoţii de fier vechi au spart gardul împrejmuitor pentru a extrage sârma din stâlpii acestuia. Au distrus şi cavourile în căutarea fierului. Nimeni nu a dat socoteală pentru distrugerile provocate şi, cel mai probabil, nimeni nu le-a reclamat.
În aceeaşi zonă a centrului vechi al Hunedoarei, o curte de pe Strada 1 Mai, înconjurată de câteva clădiri vechi, părăsite şi ele, este locul unui alt cimitir evreiesc. Zona e îngrijită, mormintele sunt mai noi, însă intrarea în cimitir e pusă de mulţi ani sub lacăt. Până în urmă cu câţiva ani, într-o clădire din vecinătatea locurilor de veci a trăit unul din puţinii evrei rămaşi în Hunedoara, după 1990. „Moses, aşa cum îi spuneam, primea vin Carmel, alb şi roşu, de la rudele din Israel, un vin foarte bun, pe care i-l cumpăram cu drag. El a murit însă de bătrâneţe”, spune unul dintre foştii vecini ai evreului Moses. Ultimul rabin al evreilor hunedoreni, Alexandru Max (foto), a trăit în Deva până în anul 2009 şi a avut în grijă sinagoga. Clădirea este închisă, iar o parte din ea a fost transformată într-un spaţiu comercial. În urmă cu un deceniu, mai erau doar câteva familii de evrei în Deva, păstorite de rabinul Max.
