2.2 C
Deva
joi, decembrie 7, 2023

O nouă metodă de predare. Peste 2500 de elevi hunedoreni au învățat că fizica poate fi o materie care să le placă

Un proiect de reformare a predării fizicii în școlile din România, coordonat de Societatea Română de Fizică (SRF), a fost implementat și în județul Hunedoara și s-a bucurat de succes în rândul elevilor și profesorilor hunedoreni

MAIN fizica

Rezultatele programului au fost prezentate vineri, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara (ISJ), la care au participat coordonatori ai proiectului, reprezentanți ai ISJ, profesori care au predat după noua metodă și elevi care au avut ocazia să învețe la școală o altfel de fizică.

Proiectul „Reforma predării fizicii în învățământul preuniversitar” a apărut ca urmare a faptului că, în majoritatea unităților de învățământ românești, elevii văd în fizică o materie neatractivă și anostă. Proiectul le-a lansat profesorilor de fizică provocarea de a încerca să schimbe această percepție și le-a oferit o metodă și un ghid cu care să facă lecțiile interactive, dinamice și cu o pondere mult mai mare de experimente și aplicații practice.

 

O sută de profesori de fizică din Hunedoara au început să schimbe modului de predare a fizicii în școli, lecțiile urmărind să-i facă pe elevi să-și pună întrebări, să descopere singuri explicațiile și să înțeleagă aplicațiile fizicii în viața cotidiană. Trei dintre ei, Larisa Măgherușan, Mihai Bebu (Colegiul Național „Decebal” Deva) și Carmen Botoș (Școala Generală „Andrei Șaguna” Deva), au povestit vineri, la conferința de presă, despre experiența lor ca profesori în cadrul acestui proiect și despre interesul crescut față de fizică pe care l-au observat la elevii lor în urma noii metode de predare.

Peste 2.500 de elevi din județ, din clasele VI–XII, au beneficiat deja de ore interactive, experimente de laborator, fenomene fizice explicate, toate concepute pentru a le crește interesul pentru această materie. Șase dintre ei, Raul Demian, Darius Cimpoi și Alberto Cosmin Alexa (Colegiul „Ion Mincu” Deva), Ruxandra Oiegar, Tudor Băiceanu și Andreea Roșca (Școala Generală „Andrei Șaguna” Deva), au vorbit vineri despre faptul că noua metodă de predare i-a ajutat să înţeleagă mai bine fenomenele fizice și a făcut din ora de fizică o lecție atractivă prin experimente practice și lucru în echipă.

Metode noi pentru vremuri noi

fizica 1“Prin acest proiect vrem să creștem implicarea elevului la ore. Acesta nu mai este doar un ascultător pasiv care își ia notițe și, de multe ori, înțelege foarte puțin. Elevul participă activ, pune și răspunde la întrebări și își dezvoltă capacitatea de a alege critic între diferitele metode de lucru. Acest mod de predare îl va ajuta devină un adult capabil să rezolve creativ probleme, să lucreze în echipă și să gândească critic. Profesorii de la Hunedoara au fost implicați în proiect încă de la început. Formatorii au participat și la realizarea ghidului metodologic, instrumentul prin care profesorii din întreaga țară pot să aplice la orele lor noile metode”, a declarat Adriana Niculae, coordonator de proiect.

“Avem la Deva numeroși elevi care au obținut premii la olimpiadele internaționale, așa că suntem obișnuiți cu performanța atunci când vine vorba de fizică. Cu toate acestea, fizica era o disciplină iubită doar de câțiva elevi. Cu ajutorul predării interactive, a experimentelor și a implicării elevilor pe tot parcusul orei, le-a crescut interesul și celorlalți, mai ales că au înțeles la ce le poate fi de folos studierea fizicii”, a spus Daniel Lazăr, formator în cadrul proiectului și inspector de specialitate.

Faza-pilot a Proiectului „Reforma predării fizicii în învățământul preuniversitar” s-a desfășurat în 57 de şcoli şi licee, din 10 judeţe. Proiectul este finanțat de Romanian – American Foundation și se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/