Un hunedorean cultivă pleurotus, bureţi de pădure, cunoscuţi şi sub numele de “păstrăv de fag” de la sfârşitul anilor ’70
Sorin Muntean este cunoscut în comunitatea sătească din Băcia ca un fermier priceput. Creşte păsări şi animale, are o grădiniţă de flori bine garnisită, diverşi pomi fructiferi şi viţă de vie de mai multe soiuri. Pe lângă creşterea animalelor şi cultivarea diverselor soiuri de plante, Puiu, cum îi spun prietenii, are o mică ciupercărie, “pentru familie şi prieteni”.
“Am această pasiune de la un prieten de al meu deosebit, fostul director al serelor de la Sîntandrei, care cultiva pe la sfârşitul anilor ‘70, această specie de bureţi. În acea perioadă era o staţie pilot de producere a miceliului (“seminţele” de ciuperci) la Arad, de aceea era foarte simplu de procurat. Niciodată nu am vrut să fac ceva mare, să fac avere din aşa ceva”, spune bărbatul. Tocmai de aceea, mica ciupercărie deschisă într-o anexă a casei nu a fost extinsă la mai mult de două încăperi niciodată.
Din secretele producţiei
Pentru a produce o cultură de bureţi pleurotus, trebuie un spaţiu care să permită alternarea întunericului cu lumina, dar şi multă umezeală, ventilaţie şi temperaturi constante. Pentru a reproduce specia de ciuperci care creşte peste 1.000 de metri altitudine, la umbra fagilor, trebuie recreate oarecum condiţii asemănătoare cu cele din pădure. Totul pleacă de la compoziţia pe care urmează să se dezvolte bureţii. Se obţine un substrat din ciucalăi (ştiuleţi) de porumb uscaţi, uruială de porumb, coji de floarea soarelui, miceliu şi var topit, care urmează să fie sterilizat. Apoi compoziţia se introduce în saci din folie de plastic cu perforaţii, iar perioada de incubaţie durează aproximativ o lună. Totul la o temperatură de 22-24 de grade, fără lumină. Când sacii încep să se albească, se aplică “şocul termic”, pentru ca primordiile (ciupercuţele mici să apară). Asta înseamnă scăderea mediului ambiant cu minim 10 grade, deoarece şi în natură pleurotusul nu fructifică decât după prima brumă. După acest tratament, bureţii trebuie să primească lumină fluorescentă, ventilaţie şi umezeală, dar nu direct. La pleurotus se umezesc pereţii, iar planta îşi trage necesarul din aer. În final, sacii se suspendă la minim jumătate de metru de sol, pentru că bureţii încep să fructifice pe toată suprafaţa sacului. “Dacă pui săculeţul pe raft sau în lădiţe se pierde o parte din suprafaţa de producţie. Am constatat că cel mai bine este să fie suspendaţi, pentru că ei fructifică peste tot”, mai spune Sorin Muntean. Iar în trei-patru zile, bureţii cresc la o dimensiune de peste 10-15 centimetri diametru.
Rezultat: peste 200 de kilograme de ciuperci
Dintr-o producţie de compost, aproximativ 70 de saci, ies trei valuri de ciuperci, pe o perioadă de aproximativ două luni.“50 sau 60 la sută din greutatea substratului îţi ies bureţii. La o greutate de 400 de kilograme de substrat, cât prepar eu, îmi ies peste 200 de kilograme de ciuperci. Îmi scot cheltuiala pe care am făcut-o şi rezultă şi un profit, dar profitul este mai mult moral”, mai spune Puiu Muntean, care împarte cu generozitate din producţia de ciuperci rudelor şi prietenilor, iar dacă mai rămâne ceva, vinde. Cele două perioade de producţie a compostului în ciupercăria din Băcia sunt la începutul lunii noiembrie şi după 15 februarie. Pe perioada verii, când temperaturile cresc foarte mult, producţia de “păstrăv de fag” este sistată.
