Peste 1.000 de locuitori ai municipiului Petroşani sunt aşteptaţi şi în acest an să participe la “Ziua Verde”, o manifestare ajunsă deja la cea de a treia ediţie
Primele ediţii ale manifestării reunite sub denumirea generică de “Ziua Verde” au fost un succes şi peste 1.000 de oameni – elevi, cadre didactice sau simpli locuitori ai Petroşaniului – au participat numai anul trecut la ecologizarea urbei. Iar cei care vor lua parte, vineri, la cea de a treia ediţie vor fi dotaţi cu tot ce este necesar. “Vor fi distribuite mănuşi şi saci menajeri pentru participanţii la această acţiune. După momentul de deschidere, care va avea loc la ora 13.00 pe Centrul Civic, fiecare unitate de învăţământ participantă se va retrage la unitatea şcolară şi se vor ocupa de ecologizare în zona limitrofă acestor instituţii”, a declarat Dorina Niţă, viceprimarul municipiului Petroşani. Dar nu numai elevii vor participa la curăţenia oraşului, ci şi simpli locuitori pentru care contează mediul în care trăiesc. Vizată de acţiunea de ecologizare este şi zona de agrement de la Brădet, iar a acţiunea de vineri sunt aşteptaţi să participe peste 1.000 de persoane. De precizat că, pe lângă curăţenia oraşului, scopul acestei acţiuni este şi acela de educare a tinerilor în spiritul respectului faţă de mediu.