4.3 C
Deva
luni, februarie 9, 2026

Poliţiştii au adus cadouri unor familii sărmane din Deva

DSC_0057Încărcaţi cu daruri poliţiştii hunedoreni au vizitat două familii din Deva, pentru a le ura Sărbători fericite.

Prima familie vizitată de poliţişti este întreţinută doar de mamă, care creşte singură şase copii (trei băieţi şi trei fete), cu vârste cuprinse între doi şi 17 ani. „Cele şapte suflete au locuit până de curând într-o cameră-cămin de pe strada Depozitelor din Deva, fiind sprijiniţi material de poliţişti de mai multe ori în ultimul an, când oamenii legii i-au vizitat pentru a le oferi ajutorul lor. De curând, micuţii au primit o locuinţă socială, iar poliţiştii au ţinut să îi viziteze în “casă nouă” – aducându-le, în prag de sărbătoare, cele necesare unei mese îmbelşugate”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

A doua familie vizitată de poliţişti numără 14 copii cu vârste cuprinse între doi şi 27 de ani. În urma unei colecte benevole, poliţiştii au cumpărat alimente de primă necesitate şi dulciuri, pe care le-au oferit celor mici. Copiii au fost impresionaţi de ajutoarele cu epoleţi ale lui Moş Crăciun, cărora le-au cântat colinde tradiţionale.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/