8.3 C
Deva
vineri, martie 28, 2025

Pomana îngraşă. Primăria Hunedoara dă de băut îndrăgostiţilor

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste va fi premiată cu o cină romantică. Doar dacă nu se trag ţepe

primaria

Primăria Hunedoara se pregăteşte intens pentru Ziua Îndrăgostiţilor, celebrată sâmbătă 14 februarie. Va premia cu o cină (romantică) pe cei care reuşesc să cucerească inimile utilizatorilor de Facebook cu o declaraţie siropoasă de iubire.

Dacă-i gratis, cât mai mult

 „Draga mea, după cum ştii, dragostea nu e ceea ce vezi, ci ceea ce ai. Iubirea nu e ceva material, ci ceea ce simţi. Inima mea e goala pentru prezenţa ta. Aşteaptă să te întâlnească, să te cunoască. E dornică să -şi reverse tot ce are mai bun, mai frumos, mai plăcut. Tânjeşte după dragostea ta, dar nu-şi găseşte împlinirea, dacă nu-ţi atinge şi inima ta cu gingăşia ei. E pornită spre cineva, dar nu ştie la cine să se oprească. E dispusă să-ţi atingă inima, daca o lipeşti de ea. Işi cunoaşte stăpâna, dar nu ştie ce nume are. Nu vrei să-i spui cum te cheamă? Al tău Silviu”.

Aceasta este prima declaraţie de dragoste pe care un îndrăgostit din Hunedoara a postat-o pe pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara, la concursul celor mai frumoase declaraţii de dragoste. Până de Sfântul Valentin, hunedorenii sunt invitaţi de primărie să îşi mărturisească iubirea pe Internet, iar cei care strâng cele mai multe aprecieri vor fi răsplătiţi. Marele premiu este o cină romantică, pe cheltuiala administraţiei locale.

Despre declaraţii porno, cu limba de lemn

De Ziua Îndrăgostiţilor, celebrată sâmbătă, 14 februarie, Primăria Hunedoara organizează un concurs denumit „Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste”. Cei de la primărie au stabilit şi un regulament, destul de stufos, redactat într-o limbă de lemn, chiar dacă nu a avut nevoie să fie trecut pe ordinea de zi a Consiliului Local.

„Declaraţia poate fi trimisă sub forma de text sau poză + text. Declaraţiile trebuie să aibă un conţinut decent. Nu se acceptă textele care conţin mesaje obscene sau indecente, nu respectă condiţiile prezentului regulament, nu respectă condiţiile impuse de lege (sunt materiale ilegale, periculoase, maliţioase, calomniatoare, obscene, pornografice sau vulgare sau materiale care ar putea fi considerate ca instigare la acte penale sau ilegale), nu se încadrează în direcţiile şi temele campaniei sau care reprezintă încercări de fraudare a sistemului. Votarea se realizează apăsând butonul „Like” situat sub fotografie”, se arată în regulamentul întocmit de angajaţii primăriei.

O şuşanea cu posibil deznodământ penal

În final, cei de la primărie amintesc că, în cazul unor contestaţii, se poate ajunge chiar şi în instanţă. „În cazul unor litigii apărute între Organizator şi Participanţii la concurs, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti române competente de la sediul Organizatorului”, a informat Primăria Hunedoara. (Daniel Guţă)

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/