0.7 C
Deva
luni, decembrie 9, 2024

Pregătiri pentru marea bălăceală din 2015. Lucrările la noul ștrand din Hunedoara au fost atribuite

Marți, 5 august 2014, a fost publicat anunțul de atribuire a execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Zonă de agrement – Ștrand în municipiul Hunedoara”. Conform anunțului, lucrările vor fi executate de societatea Acomin, cea care, se pare, a fost singura ce a prezentat ofertă.

 8 august strand hunedoara

După cum se știe, investiția ce constă în realizarea, în centrul municipiului Hunedoara, a unui complex de agrement ultramodern, respectiv un ștrand mai dichisit, a fost aprobată de Consiliul Local în 31 octombrie 2013, atunci fiind bătute în cuie documentele privind studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici.

Valoarea proiectului este de aproape 7,5 milioane de lei fără TVA, asta însemnând o investiție de aproape două milioane de euro.

Situat chiar în preajma bazinului de înot din Hunedoara, noul ștrand cu zonă de agrement se va întinde pe o suprafaţa amenajată de 8.900 de metri pătraţi. El va putea găzdui cam 450 de persoane, va avea terase pentru 120 de persoane, 57 de cabine de schimb și șezlonguri pentru 270 de persoane. Pentru bălăceală, va fi un bazin mare pentru adulţi de 2.188 de metri pătraţi şi un bazin pentru copii de 108 metri pătraţi. În rest, tot felul de locuri de distracție.

Efortul financiar este, și el, pe măsură, banii necesari pentru această investiție provenind din bugetul local. Dacă, așa cum se pare că își dorește municipalitatea hunedoreană, se va încerca scenariul de lucru prin care zona de agrement ar putea fi finalizată nu în doi ani, ci doar într-unul, atunci presiunea financiară va fi și mai mare. Pe de altă parte, în varianta optimistă, municipalitatea din Hunedoara estimează că investiția va fi amortizată în 15 ani.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/