-1.3 C
Deva
marți, decembrie 5, 2023

Premiantul de sâmbătă: Petru Marius Suciu

 

Un învăţător care a renunţat la civilizaţie pentru o şcoală cu 9 elevi dintr-un sat izolat este premiantul ediţiei a 14-a a Campaniei „Premianţii fără premii”

MOTIVAŢIE. „Copiii de la ţară sunt mai sinceri, mai luminoşi şi mai curaţi sufleteşte”, îşi motivează alegerea învăţătorul Petru Marius Suciu
MOTIVAŢIE. „Copiii de la ţară sunt mai sinceri, mai luminoşi şi mai curaţi sufleteşte”, îşi motivează alegerea învăţătorul Petru Marius Suciu

Petru Marius Suciu are 63 de ani şi toată viaţa a fost dascăl la ţară. Aşa a vrut el – să fie aproape de copiii simpli, lipsiţi de răsfăţul de la oraş.

De 11 ani, predă în satul Federi, din comuna Pui – un sat împrăştiat pe versantul vestic al Masivului Şureanu, aproape de locul în care s-a născut. Îi învaţă carte pe cei 9 elevi din şcoală. Familia şi-a lăsat-o la Deva – la 70 de kilometri, şi o vede doar la sfârşit de săptămână.

Când au aflat colegii mei că am ales să predau tocmai la Federi, au spus că sunt nebun. S-au mirat cum un şef de promoţie poate alege un post într-un cătun. Dar mie îmi place la ţară şi de aici vreau să ies la pensie”, spune învăţătorul.

Aveţi ocazia să-l cunoaşteţi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să-i oferiţi o diplomă şi un buchet de flori dacă veniţi sâmbătă, la ora 11, în faţa statuii lui Decebal din centrul Devei.

Petru Marius Suciu este sărbătoritul celei de-a 14-a ediţii a Campaniei „Premianţii fără premii” – un proiect social care se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru oamenii valoroşi de lângă noi.

Campania vă invită să ieşiţi în stradă şi să mulţumiţi necunoscuţilor care, prin munca şi preocupările lor, ne dau un motiv de mândrie. Sunt oamenii de lângă noi, pe care toţi îi văd, dar nimeni nu-i ascultă. Sunt oameni care, tăcuţi, duc România mai departe.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/