Sărbătoarea lui Moş Nicolae se numeşte în popor şi Sânmicori, fiind o sărbătoare importantă în calendarul creştin sătesc aflată în postul Crăciunului, o treaptă spre sărbătoarea Naşterii Domnului, încandrându-se într-un context de înnoire a anului
Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, denumit în popor Moş Nicolae sau Sânmicori, cum îl întâlnim în multe sate hunedorene este sărbătorit în calendarul creştin în data de 6 decembrie. Imaginea lui Moş Nicolae este cea a unui bătrân cu barbă lungă şi albă, care niciodată nu poate fi zărit. În biserică, Sfântul Nicolae, socotit ca primul sfânt bătrân a lui Dumnezeu este zugrăvit în partea stângă a iconostatsului.
Moş Nicolae apară satele de duhurile rele
Sfântul este considerat un apărător al credinţei, care apare călare pe un cal alb. Se spune că atunci când Sfântul îşi scutură barba începe să ningă, reprezentând astfel, prima zăpadă din decembrie. “Sfântul bătrân” se asociază cu „omul bătrân acuşi terminat cu zile aşe ca anu”, cum cred ţăranii. Este perioada în care anul îmbătrâneşte, apropiindu-se de final. Soarele scade în luminozitate, nopţile devin mai lungi, iar zilele mai scurte, apare frigul şi zăpada, urmate de viscol. De Sânmicori se încheie ciclul sărbătorilor dedicate lupilor şi morţilor strigoi, pentru că Moş Nicolae apără satele de duhurile rele. Potrivit credinţei populare, Sfântul Nicolae însumează o serie de atribuţii, fiind considerat protectorul copiilor, al celor săraci, al văduvelor, al fetelor sărace, al taţilor, oştenilor, corăbierilor, morarilor, dar şi al tâlharilor şi vracilor.
Daruri în ghetuţe pentru copiii cuminţi
În credinţa populară, locuitorii din satele de pe malul Mureşului, credeau că Moş
Nicolae stăpâneşte apele şi îi fereşte pe oameni de înec. În dimineţa zilei de 6 decembrie, sătenii luau apă neîncepută din râul Mureş şi beau pentru a fi sănătoşi tot anul, iar copiilor le dădeau pentru a fi “roşii şi frumoşi ca merele”. Imaginea Sfântului care are o nuieluşă fermecată este vindicativă. El împarte daruri copiilor care au fost cuminţi, iar cei care au făcut şotii, găsec în ghetuţe doar o nuieluşă. Obiceiul cu primitul darurilor în ghetuţe s-a păstrat din vechime. În vremurile de demult, copiii primeau în ghetuţe câte un galben (monedă de alamă). Dacă copiii găseau câte o monedă în fiecare ghetuţă, însemna că Moşul a considerat că au fost cuminţi şi i-au ascultat pe părinţi.
[box type=”note” border=”full”]Sânmicori, “calendar” hibernal
Sărbătoarea de Sfântul Nicolae, aflată în prag de iarnă, era şi un bun prilej din partea comunităţilor săteşti de a face previziuni despre vremea ce va urma, un fel de calendar meteorologic hibernal. Bătrânii credeau că iarna începe odată cu sărbătoarea de Sânmicori, din barba albă a moşului aşternându-se prima zăpadă. De ninge acum, grâul în anul ce vine va fi bogat; ninsoare multă – iarnă grea”, spun bătrânii din satele Văii Geoagiului; de-ngheaţă Mureşul după Sânmicori semn îi de iarnă lungă; ziua începe a creşte aşa cum sare cocoşul din târnaţ; noaptea-i mare ca în alte zile că “o ţâne Moşu, unde-i locu’ ei”; de vezi multe ciori de ziua Moşului, atunci iarna va fi geroasă; neaua care stă pe pomi ne zice că vara cucuruzu’ va fi nalt şi cu ştiulete mare. [/box]
