Nu mai puţin de 12.400 de lei va cheltui Primăria pentru a cumpăra scaune. Nu orice fel, ci cele de pe Stadionul Jiul Petroşani, vândute de lichidatorul asociaţiei sportive.
Lichidatorul Asociaţiei Sportive Jiul Petroşani, Heral Consult IPURL a comunicat municipalităţii din Petroşani să achite contravaloarea scaunelor achiziţionate şi montate la Stadionul Jiul Petroşani. Suma pe care administraţia publică trebuie să o achite este de fix 12.400 de lei, pentru 5.740 de scaune
În urmă cu 10 ani, Primăria Petroşania concesionat, cu titlu gratuit, baza sportivă Jiul către Asociaţia Club Sportiv Jiul Petroşani. Contractul a expirat, iar asociaţia sportivă este în lichidare, aşa că municipalitatea a decis preluarea complexului sportiv. „A fost constituită o comisie pentru preluarea complexului sportiv, care în data de 23.04.2015 a verificat existenţa şi starea în care se află scaunele montate în cadrul stadionului. A fost încheiat procesul verbal 6511/ 23.04.2015 în care s-a consemnat faptul că numărul total de scaune este de 12.740, din care doar 7.000 au fost achiziţionate de primăria municipiului Petroşani”, a explicat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi. În consecinţă, administraţia publică trebuie să achite contravaloarea celorlalte 5.740 de scaune, a cărora valoare totală a fost stabilită la suma de 12.400 de lei de către lichidatorul asociaţiei sportive.
Heral Consult IPURL a notoficiat Primăria Petroşani că, dacă suma nu va fi achitată în termenul stabilit se va trece la demersurile legale pentru recuperarea banilor.