0.7 C
Deva
luni, decembrie 9, 2024

PROGRAME EUROPENE ÎN ÎNTÂRZIERE. Scad solicitările de plăţi din bugetul Uniunii Europene

Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2017, prezentat de vicepreşedinta Comisiei Europene Kristalina Georgieva, propune o creştere a creditelor de angajament de 1,7 la sută faţă de anul 2016 şi o diminuare a creditelor de plată cu 6,9 al sută. Această situaţie se datorează în special întârzierilor în demararea programelor operaţionale la nivel naţional care vor genera un flux mai scăzut de solicitări de plată din partea beneficiarilor în anul 2017.

 

 

Euro-deputatul hunedorean Siegfried Mureșan, raportor al Grupului PPE pe bugetul UE 2017, a cerut Comisiei Europene ca priorităţile bugetului să fie creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. „Ne confruntăm în prezent cu o criză a migraţiei care necesită resurse bugetare adecvate, însă nu putem să ne mutăm atenţia de la priorităţile tradiţionale la nivelul UE, stabilite încă din 2012 – 2013: creşterea economică, lupta împotriva şomajului, coeziunea economică, investiţiile în infrastructură, cercetare şi inovare. Acestea sunt elementele care ne pot asigura în continuare prosperitatea”, i-a transmis deputatul european Siegfried Mureșan vicepreşedintei Kristalina Georgieva, care a prezentat proiectul de buget european pentru anul 2017.

 

Fonduri suplimentare pentru Moldova, Ucraina şi Georgia

 

Mureşan a cerut Comisiei Europene să crească alocările pentru Programul „Orizont 2020”, menit să sprijine cercetarea şi inovarea la nivel european. „Rata de succes a proiectelor finanţate din „Orizont 2020” este între 13 şi 14 la sută, faţă de 19 – 22 la sută, cât era în cadrul Programului Cadru pentru Cercetare în perioada 2007 – 2013. Acest lucru înseamnă că foarte multe proiecte bune nu sunt finanţate din cauza lipsei fondurilor necesare. Este o situaţie care trebuie să se schimbe începând de anul viitor”, i-a mai spus Siegfried Mureșan vicepreşedintei Comisiei Europene. „La fel de important pentru mine este şi faptul ca ţările din Vecinătatea estică, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, care implementează acorduri de asociere cu UE, să beneficieze de un sprijin financiar cât mai mare din bugetul european pentru a implementa reformele prevăzute în aceste acorduri. Când am stabilit priorităţile Parlamentului pentru bugetul european din 2017, am depus un amendament care a şi fost aprobat prin care solicitam alocări mai mari pentru aceste state. Drept rezultat, Comisia Europeană propune acum creşterea alocărilor destinate sprijinirii cooperării cu ţările din Parteneriatul estic de la 213 milioane, la 278 de milioane de euro”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după şedinţa Comisiei pentru bugete.

Poziţia Parlamentului European asupra proiectului de buget european va fi stabilită după ce Consiliul de miniştri al UE se va pronunţa la rândul lui asupra acestui proiect, iar, ulterior, cele două instituţii vor începe negocierile pentru a ajunge la un acord cu privire la structura bugetului Uniunii Europene pentru anul 2017.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/