12.4 C
Deva
sâmbătă, mai 24, 2025

Reţele modernizate şi o nouă microhidrocentrală, în beneficiul clienţilor ApaServ Valea Jiului

Conducerea SC ApaServ Valea Jiului SA face eforturi ca preţul apei din Valea Jiului să rămână nemodificat cel puţin în primul trimestru al acestui an. Iar pentru realizarea obiectivului propus, la ApaServ continuă investiţiile.

avramDirectorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, a precizat că, pentru societatea pe care o conduce, cel mai important proiect urmărit în acest an este cel derulat cu fonduri europene de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului. Vorbim aici atât de prima etapă, aflată deja în derulare, cât şi de cea de a doua etapă, deja aprobată şi care acum se pregăteşte să fie implementată. “Proiectul cel mai important pentru noi, pentru SC ApaServ Valea Jiului SA, este cel care vizează continuarea investiţiilor din fonduri europene şi accesarea fondurilor europene pentru partea a doua a proiectului. La începutul lunii februarie avem licitaţia pentru asistenţa tehnică la partea a doua a proiectului, care va prevede realizarea studiilor de fezabilitate şi a caietelor de sarcini pentru viitoarele lucrări cuprinse în proiect. Dacă nu vor fi oprelişti, până la sfârşitul acetsui an vor fi scoase la licitaţie toate lucrările pe care noi le-am prins, iar de anul viitor să începe lucrările propriu – zise”, a declarat Costel Avram. De asemenea, operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului pregăteşte punerea în funcţiune a unei noi microhidrocentrale, amenajate în zona Vulcanului, la Brazi. “Aşteptăm să vină utilajul din Cehia, respectiv acea turbină, şi sper că undeva la mijlocul lunii februarie MHC-ul să dea energie electrică. Investiţia a fost făcută din fonduri proprii, ale SC ApaServ Valea Jiului SA. Punând în funcţiune şi acest MHC, pe lângă faptul că ne acoperim tot necesarul de energie, avem şi un plus şi chiar putem să vindem. Este un avantaj mare, care contribuie foarte mult la veniturile proprii ale ApaServ şi face ca tariful apei să rămână neschimbat”, a precizat Avram.

Preţul apei, capitol important

Iar toate aceste investiţii au ca numitor comun păstrarea preţului apei la parametri de până acum, aşa încât să nu pună presiune financiară suplimentară asupra beneficiarilor direcţi şi, mai ales, asupra populaţiei. “Mi-am propus pentru acest an să ţin preţul apei nemodificat. Chiar dacă bugetul este realizat pe o creştere a preţului apei, am înfiinţat acela Birou de Recuperare a Creanţelor şi cred că şi în anul 2014 putem ţine preţul apei nemodificat. Este foarte greu, dar voi încerca şi, cel puţin în primele trei luni ale acestui an, nu voi modifica preţul la apă în Valea Jiului. Asta deşi din 43 de operatori de apă din ţară, preţul apei din Valea Jiului este pe locul 39. Deci, chestiunea conform căreia apa din Valea Jiului este cea mai scumpă din ţară nu este reală. Apa din Valea Jiului este printre cele mai ieftine”, a subliniat directorul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/