După centrele din oraşele mari ca Bucureşti şi Cluj, în municipiul Hunedoara doi părinţi ai unui băieţel cu autism vor deschide Centrul “Autism – Lumea mea”. Cei doi hunedoreni speră ca în scurt timp, orele de terapie pentru copiii cu dizabilităţi să fie gratuite
Rareş are şase ani, iar în ultimii patru a mers cinci sau chiar şase zile din şapte la ore de terapie comportamentală. A fost diagnosticat cu o formă uşoară de autism, iar părinţii lui plătesc sume uriaşe pentru orele de terapie care îl ajută pe micuţ să înveţe lucruri care pentru alţi copii sunt normale. “Nu ştia să vorbească, să arate cu degetul sau să se joace, nu făcea nimic din ceea ce fac copiii normali. Nu ştia nici măcar să pună două cuburi unul peste celălat, ceea ce pot face şi copiii de un an. El acum a învăţat literele, cifrele, formele geometrice, culorile sau animalele. Totul cu ajutorul terapiei. Ceilalţi copii învaţă din mediu, în timp ce el învaţă prin repetare şi prin muncă multă”, spune Dana Truţă, mama micuţului.
Recuperare cu opt ore de terapie pe zi
Copiii cu autism trăiesc într-o lume a lor şi trebuie scoşi din aceasta, cu ajutorul terapiei. Pentru recuperarea lor într-un procent de 90 la sută, specialiştii recomandă câte opt ore de terapie pe zi. La Centrul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi din Hunedoara, copiii cu autism beneficiază de jumătate de oră de terapie gratuită, din partea statului. Pentru a ajunge la un minim de două ore pe zi de terapie comportamentală, care să îi ajute pe micuţi să se dezvolte, părinţii trebuie să scoată din buzunar sume uriaşe, având în vedere că o singură oră de terapie ajunge şi la 70 de lei.
De la 30 la 0 lei, pe oră
Dana şi Daniel Truţă intenţionează să deschidă cât mai curând un Centru pentru evaluare şi terapie pentru copiii cu autism, dar şi pentru cei cu Sindrom Down, în municipiul de pe Cerna. Bărbatul care a lucrat ani de zile peste hotare, s-a întors în ţară acum trei săptămâni, urmărit de această idée.“Am dori ca terapia la centru nostru să fie gratuită pentru părinţii cu copii cu dizabilităţi care nu îşi permit ore de terapie. Însă, până când vom găsi sponsori, ora de terapie va costa 30 de lei”, explică mama lui Rareş.
Primii paşi
Deocamdată cei doi soţi au obţinut pentru o perioadă de un an, gratuit, un spaţiu cu patru camere unde va fi sediul Centrului “Autism – Lumea mea”, iar acum lucrează la partea de obţinerea a avizelor necesare şi de mobilare. Totul pe banii lor, dar orice sponsorizare este bine venită. “ La centru vom face în primul rând o evaluarea a copiilor, să se vadă la ce nivel sunt. După aceea, trebuie făcut un plan, pentru o intervenţie personalizată. Fiecare copil va avea un plan individual şi un terapeut cu care va lucra pentru stimularea limbajului, stimularea cognitivă, sau stimularea afectivă”, mai spune Dana. Totodată, una dintre camere va fi transformată într-o sală de kinetoterapie, dotată cu toate aparatele necesare, în care să lucreze copiii cu probleme de motricitate, coordonaţi de specialişti în domeniu.
Recuperarea, cât mai devreme
“Copiii cu autism nu ştiu să imite sau să socializeze, tocmai de aceea orele de terapie sunt foarte importante. Cu cât se începe mai repede terapia, cu atât este mai important, pentru dezvoltarea copiilor. Terapia trebuie începută precoce la primele semne, cam în jurul vârstei de un an şi jumătate, doi ani. Pentru cei care trec peste trei ani, recuperarea nu va mai fi foarte bună. Se va face mai lent şi nu în totalitate, pentru ca ei să se poată dezvolta”, este de părere Adriana Pop, psiholog clinician, specializat în terapie comportamentală.
La nivelul judeţului Hunedoara există 88 de copii cu diagnostic de autism şi alţi 64 cu Sindrom Down, cu certificat de încadrare în grad de handicap. Totuşi, numărul micuţilor care suferă de aceste afecţiuni ar putea fi mai mare, deoarece de multe ori părinţii nu vor să recunoscă faptul că cei mici au probleme de dezvoltare.
“Terapia contează cel mai mult. Medicamentele ajută şi ele dar nu este un medicament care să fie specific pentru autism, doar să ajute ca copilul să se dezvolte normal. Şansa lor pentru recuperarea copiilor cu autism este terapia”, Dana Truţă
[box type=”tick”]2% pentru Autism
Hunedorenii care doresc să ajute la dezvoltarea Asociaţiei “Autism – lumea mea” şi sprijinerea orelor de terapie în mod gratuit pentru copiii cu dizabilităţi a căror familii nu dispun de resurse financiare, pot direcţiona 2% din impozitul pe venit în contul bancar RO69BPO22110912996RON02.[/box]