Două unităţi şcolare din Deva, una din Hunedoara, două din Petroşani şi una din Vulcan au fost singurele care s-au înscris în acţiunea de monitorizare a învăţământului profesional şi tehnic, urmând să fie evaluate de agenţii economici
Doar şase unităţi din cele 21 din judeţ s-au înscris până acum în acţiunea de monitorizare a învăţământului profesional şi tehnic, a ofertei de formare profesională şi validarea acesteia de către reprezentanţii Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS) Hunedoara, prin acordarea titlului de Excelenţă 2013.
Patru criterii de evaluare
Evenimentul de lansare a procesului de monitorizare aavut loc ieri, în prezenţa partenerilor economici dar şi a reprezentanţilor unităţilor de învăţământ care s-au înscris, şi va fi finalizat la sfârşitul anului şcolar. În luna septembrie, şcolile care vor îndeplini măcar una dintre ariile de excelenţă, vor fie premiate. Există patru criterii sau arii de excelenţă, vizate în procesul de monitorizarea a ofertelor de formare din acest an şi anume: oferta şcolilor pentru formare profesională, inovarea care există într-o şcoală pentru dezvoltarea şi formarea elevilor, parteneriatul unităţilor şcolare cu diferiţi agenţi şi alţi parteneri din comunitate dar şi dezvoltarea şi utilizarea resurselor. Titlul de Excelenţă va fi acordat doar unităţilor şcolare care demonstrează că au reuşit să atingă măcar unul dintre cele patru indicative propuse
.„Noutatea constă în faptul că evaluarea unităţilor de învăţământ nu se va mai face de către specialişti din învăţământ, ci de către reprezentanţii mediului economic. Evaluarea pentru această titulatură, pentru acest Premiu de Excelenţă, va fi făcută de experţi din mediul economic, repezentanţi ai agenţilor economici, membri ai CLDPS Hunedoara. Sperăm ca din cele şase unităţi care s-au înscris în competiţie, măcar jumătate să primească acest titlu”, spune Dana Cioară, inspector pentru învăţământ profesional şi tehnic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.
Servicii de calitate, care să respecte titlul
Cei care vor avea de câştigat în urma acestei acţiuni vor fi atât unităţile şcolare, cât şi elevii.
„Această schemă aduce în mod direct beneficii elevilor. Dorim în momentul în care realizările foarte reale ale unităţilor şcolare sunt recunoscute de către comunitate, şi de către autorităţi, această recunoaştere să se întoarcă către şcoală ca un titlu, ca o recunoaştere a calităţii, care să crească atractivitatea în rândul elevilor, în rândul părinţilor. Acest titlu va obliga şcoala să îşi respecte titlu şi să ofere servicii de foarte bună calitate”, Ildiko Pataki, expert al Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic
Acţiunea este implementată în judeţ de Consorţiul Regional Crio-Vest, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi CLDPS Hunedoara.