6.1 C
Deva
marți, noiembrie 12, 2024

Start pentru Bac-ul de toamnă

Două săptămâni de testări îi aşteaptă pe cei peste 2.000 de absolvenţi care s-au înscris în cea de-a doua sesiune a examenului maturităţii

bacJumătate dintre absolvenţii de liceu hunedoreni nu au reuşit să obţină o notă de trecere la examenul de Bacalaureat, promovabilitatea fiind în judeţ de 53 la sută, după soluţionarea contestaţiilor. Astfel, la sesiunea din toamnă a examenului maturităţii, care va debuta astăzi cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română s-au înscris peste 2.000 de absolvenţi. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Hunedoara, cea mai mare parte a candidaţilor, în jur de 1.500  provin din promoţia curentă. Candidaţii la Bacalaureat sunt sfătuiţi să respecte regulile, deoarece orice încercare de fraudă va fi pedepsită cu eliminarea din examen. Fiecare probă va fi monitorizată de camerele video.

Probele scrise, cele mai temute

În această săptămână absolvenţii vor avea de trecut probele de competenţe lingvistice în limba română,limba maternă şi o limbă de circulaţie internaţională, precum şi proba de competenţe digitale. La aceste probe candidaţii primesc nu primesc note, ci doar calificative. Însă, probele de foc pentru absolvenţi sunt cele scrise care vor debuta în 26 august cu limba română, urmată de limba maternă în 27, proba obligatorie a profilului în 28, iar în 30 august se vor încheia, cu proba la alegere a profilului şi specializării. Examenul de Bacalaureat va fi susţinut de candidaţi  la cinci centre de examen judeţene, lucrările urmând să fie evaluate la un singur centru. Afişarea rezultatelor va avea loc în 2 septembrie.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/