Manifestări de Ziua Eroilor
Joi, 21 mai, în municipiul Hunedoara, la troiţa amplasată între primărie şi catedrala ortodoxă, se vor desfăşura mai multe acţiuni prilejuite de celebrarea Zilei Eroilor. Manifestarea va începe la ora 12.00, cu intonarea Imnului de Stat, urmată de slujba religioasă de pomenire a eroilor neamului şi depuneri de coroane.
Sanitarii pricepuţi
Mâine, începând cu ora 14.00, la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara va avea loc faza locală a concursului „Sanitarii pricepuţi”. Competiţia este organizată de către primăria municipiului de pe malurile Cernei şi Subfiliala „Crucea Roşie” Hunedoara.
Apariţii editoriale
Zilele trecute a văzut lumina tiparului numărul 22/2015 al revistei „Vitralii – lumini şi umbre”, publicaţie editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii. Numărul curent cuprinde, printre altele, un editorial semnat de către Virgil Măgureanu, primul director al SRI. În altă ordine de idei, trebuie menţionat că joi, 21 mai, de la ora 11.00, la Biblioteca Municipală din Hunedoara va avea loc un dublu eveniment editorial. Este vorba despre lansarea cărţii “Năzbâtiosul-furios, cu grație”, de Raisa Boiangiu şi a numărului 7/2015 ale revistei “Inserare lirică” al Cenaclului Literar şi de Jurnalism “Victor Isac” din Hunedoara.