Petroşaniul nu dispune de teren pentru dezvoltarea unui parc industrial, dar chiar şi aşa autorităţile gândesc un proiect pentru realizarea unei zone industriale în vederea atragerii investitorilor.
Dezvoltarea municipiului Petroşani se poate face cu forţe proprii, din interior spre exterior, iar atragerea investitorilor constituie o prioritate pentru autorităţi. Activitatea minieră se restrânge de la un an la altul, iar turismul, despre care se vorbeşte de ani de zile, nu poate constitui, cel puţin la acest moment, o alternativă reală. Edilii au înţeles că ajutorul de la „centru” nu este întotdeauna cel scontat, aşa că lucrează la proiecte viabile de atragere a investitorilor în această zonă. „În acest an, în municipiul Petroşani se vor face demersuri pentru realizarea unei zone industriale în perimetrul fostei Preparaţii Livezeni. Mergem pe ideea unei zone industriale întrucât suprafaţa de teren care există acolo nu este propice pentru realizarea unui parc industrial, pentru care, conform legii, este nevoie de o suprafaţă mai mare”, a declarat Nicolae Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani. Iar edilii din Petroşani gândesc şi o strategie pentru a transforma Petroşaniul într-o zonă atractivă pentru cei care doresc să dezvolte aici afaceri. „Ne gândim la un proiect complet pentru atragerea de investitori. Se lucrează la o strategie în acest sens, iar zona industrială reprezintă un punct important al acestei strategii”, a mai spus Taşcă.
Fosta Preparaţie a cărbunelui de la Livezeni a fost pusă la pământ, iar terenul a fost ecologizat pe banii Băncii Mondiale. A rezultat o suprafaţă de 12 hectare de teren ce va fi dată în folosinţă investitorilor.