Actorii sibieni vor juca prima piesă din microstagiunea aleasă pentru reşedinţa de judeţ, miercuri, iar preţul biletului este unul special, în ton cu primele zile de mărţişor – doar 10lei
“Doamna de turtă dulce” este prima piesă ce va fi jucată la Deva de actorii de la Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu, în cadrul microstagiunii organizată în parteneriat cu Centrul Cultural “Drăgan Muntean” din Deva.
Spectacole “made in Sibiu”
Microstagiunea ce va debuta mâine, cu o piesă de tip Broadway, a fost organizată din dorința de a oferi devenilor momente culturale de înaltă calitate, ce au primit elogii şi din partea criticii de specialitate. Spectacolele alese să se joace pe scena Centrului Cultural din Deva au calitate garantată, fiind puse în scenă la teatrul care organizează cel mai mare festival de teatru din România și al treilea ca mărime din Europa, Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu. Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, ajunge în 2015 la ediția cu numărul 22, cu un buget de aproape 9 milioane de euro.
Pentru două ore, în Manhattan
Piesa “Doamna de turtă dulce”, după Neil Simon, este o comedie romantică, cu scene de o puternică tensiune dramatică, structurată în trei acte şi jucată pentru prima dată pe Broadway, la Playmouth Theatre. Spectacolul adus de sibieni la Deva este o montare fidelă a textului original. Regizorul spectacolului, Şerban Puiu, reuşeşte pe timpul a două ore să aducă pe scenă atmosfera newyorkeză a anilor ’70, fără a pierde din spiritul revigorant şi amuzant al textului, în timp de scenografa Iuliana Gherghescu, reconstituie în cel mai mic detaliu, apartamentul unei clădiri din vestul Manhattan-ului.
Cu un cadou de mărţişor pentru hunedoreni, spectacolul ce se va juca mâine de la ora 19, pe scena Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva, va costa doar 10 lei, un bilet.