19.8 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

Vechiul telescaun a adus încasări de peste 200.000 de lei la bugetul Primăriei Petroşani

Chiar dacă are o vechime de peste 30 de ani, telescaunul care duce în staţiunea Parâng rămâne principalul mijloc de transport pentru iubitorii muntelui. Drumul dintre Petroşani şi staţiunea montană este greu accesibil chiar şi vara, iar iarna este complet închis.

telescaunulPotrivit datelor oficiale, numai în acest an la casieria care deserveşte telescaunului s-au vândut aproape 20.400 de bilete, ceea ce a adus încasări în valoare de 204.000 de lei. Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani, spune că, la această sumă se adaugă alte 17.000 de lei din viramente, adică banii încasaţi din contractele cu firmele care desfăşoară activităţi în staţiunea montană.

Din această iarnă, însă, vechiul telescaun din Parâng va fi dublat de unul modern, nou – nouţ, dar care pleacă doar de la Cabana Rusu şi ajunge numai până la pilonul 17 al vechii instalaţii de transport pe cablu. Lucrările sunt în plină derulare, iar pentru realizarea TS3 municipalitatea din Petroşani a contractat un credit bancar în valoare de 13 milioane de lei. Mai este, însă, de rezolvat o problemă, respectiv parcarea pentru cei care vor alege să urce la munte cu noul telescaun. Căutăm teren pentru realizarea unei parcări în zona Rusu. Suntem în discuţii cu vreo doi proprietari de terenuri din zonă, să vedem dacă ajungem la o înţelegere”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/