Primăria Deva premiază cele mai frumoase zone cu flori amenajate de locuitorii oraşului, în cadrul concursului „Deva înfloreşte!”. Competiția se desfăşoară în perioada 3 aprilie–30 iulie 2017 şi va cuprinde 3 secţiuni: cel mai frumos balcon cu flori; cea mai frumoasă grădină cu flori; cea mai frumoasă zonă cu flori din jurul blocurilor. Toţi cei care doresc să se înscrie în concurs trebuie să trimită pe adresa relatii.presa@primariadeva.ro un set de 3 fotografii cu aranjamentele florale din balcon, din grădină sau din zona aflată în jurul blocului, împreună cu adresa, numele şi numărul de telefon, până în data de 14 iulie 2017.




