Un consilier local din Petrila a fost joi, la şedinţa de consiliu, în grevă japoneză. Florin Ţurcaş a protestat în acest fel pentru modul de atribuire a unei bălţi din Petrila, pe un pumn de mărunţiş, către o asociaţie despre care se spune că este apropiată senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu.
Primăria Petrila a decis să încheie un contract de asociere în participaţiune, pe o perioadă de 10 ani, cu Asociaţia Pro Pescar Petroşani. Iar pentru lacul cu o suprafaţă de 9 hectare a fost stabilită la fix 1.500 de lei anual. Edilii au decis să încheie contractul de asociere în participaţiune, pe o perioadă de 10 ani, direct cu reprezentanţii Asociaţiei Pescarilor Sportivi Pro Pescar, consideraţi a fi apropiaţi ai senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu, fără să organizeze vreo selecţie de oferte sau vreun eventual concurs de programe de dezvoltare a zonei. Iniţiatorul proiectului de hotărâre este primarul Ilie Păducel, despre care se spune că ar fi în negocieri cu UNPR pentru a trece la aceastăformaţiune politică. Păducel a motivat că oricum între cele două părţi exista deja un contract de comodat, încheiat în 2013, şi care mai era în vigoare încă vreo 8 ani de acum încolo şi spune că s-a gândit doar la “oportunitatea punerii în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza oraşului Petrila, prin promovarea pescuitului recreativ/ sportive de competiţie, precum şi prin crearea unei zone propice pentru petrecerea timpului liber în mijlocul naturii”.
S-a abţinut de la vot
Proiectul a intrat iniţialîn dezbatere în şedinţa CL Petrila de acumdouă luni. Atunci a fost amânat în cele din urmă,din cauza opoziţiei puternice a unor consilieri, deranjaţi de perioada mare de timp pe care s-a decis asocierea şi valoarea extrem de mică a redevenţei. Luna trecută, proiectul a fost adoptat în aceeaşi formă, cu majoritate simplă. Unul dintre opozanţi a fost consilierul independent Florin Ţurcaş, daracesta a lipsit de la şedinţa de luna trecută, însă acum a luat atitudine. A declarat grevă japoneză şi s-a abţinut de la toate proiectele aflate pe ordinea de zi. „Proiectul a fost aprobat cu 10 voturi pentru, cu majoritate simplă,în urmă cu o şedinţă. Avram impresia că ar fi fost nevoie de două treimi pentrun aprobarea lui, nu ştiu cât e de legal. Apoi, redevenţa de 1.500 de lei pentru 9 hectare mi se pare foarte mică, când noi cerem sume mult mai mari pentru suprafeţe mult mai mici. De asemenea, din punctul meu de vedere, trebuia să se concesioneze pe o perioadă mai mică, de 4 ani să zicem, cu posibilitatea de revenire, să dăm şansa şi celor care vor veni după noi să decidă ce vor să facă. Nu sunt de acord să renunţi aşa de uşor la nişte lucruri”, a explicat Florin Ţurcaş. Alesul local a precizat că la Petrila suprafeţele de teren se concesionează de regulă cu 10 bani/ mp, aşa că suma cerută pentru balta multdisputată este exterm de mică. Laînceputul şedinţei de consiliu, acesta a discutat cu primarul Petrilei, cu vioceprimarul, cu preşedintele de şedinţă, dar şi cu colegii din consiliu, pe care i-ainformat că va face grevă japoneză. Demersul său se opreşte aici, iar Florin Ţurcaş a precizat căa vrut doar să arate că nu poate fi de acord cu astfel de proiecte.
Balta de pe raza oraşului Petrila pare destul de profitabilă, mai ales pentru cei care o administreză. S-au făcut investiţii pentru curăţarea bălţii şi pentru popularea ei, an de an, cu peşte, însă, în acelaşi timp reprezentanţii asociaţiei vorbesc de peste 1.000 de membri înscrişi, plătitori de cotizaţie, iar în conturile asociaţiei mai intră şi bani din taxa de pescuit pentru balta administrată.
România Curată notează că printre membrii fondatori ai Asociaţiei Pro Pescar se aflăşi senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu.