Copacii prăbușiți blochează drumul din Parcul Național Retezat

Furtunile și vârtejurile de vânt au smuls din rădăcini ori au rupt sute de arbori de pe valea Lăpușnicu Mare, care blochează drumul spre Poiana Pelegii pe mai multe porțiuni.
„Sunt numeroase zone unde abia te strecori, iar altele unde trebuie să mergi târâș sau să-ți ții echilibrul pe trunchiuri, la câțiva metri deasupra solului”, a informat administrația Parcului Național Retezat. Furtunile au scos din rădăcini molizii și au doborât zone mari din pădurea de pe valea Lăpușnicului. Alte porțiuni ale drumului de 19 kilometri, de la intrarea în Parcul Național Retezat prin zona Lacului Gura Apelor și până în apropiere de Poiana Pelegii (zona Subrotunda) sunt afectate de căderile de pietre.
Cea mai gravă situație este în zona Lunca Berhina – Stănuleți, de unde nu se mai poate înainta. Reprezentanții administrației Parcului Național Retezat au informat că după obținerea tuturor aprobărilor, va începe acțiunea de degajare a drumului, urmând a fi tăiate doar porțiunile de trunchiuri prăbușite peste carosabil. Restul arborilor va rămâne „in situ”, ca lemn mort. „Pentru eliberarea drumului afectat de doborâtura de la Lunca Berhinei vor fi folosite câteva utilaje. Este vorba de degajarea drumului, nu de exploatarea pădurii”, a informat Parcul Național Retezat.
Drumul spre Poiana Pelegii este singurul prin care turiştilor le era permis accesul cu maşinile în Parcul Naţional Retezat. Drumul forestier porneşte de pe marginea Barajului Gura Apei, din dreptul unei bariere montate de Administraţia Parcului Naţional Retezat, şi se afundă în munte şi păduri, spre poalele celor mai înalte vârfuri. Atunci când este practicabil, rămâne foarte anevoios din cauza gropilor şi a pietrişului care îi acoperă unele porţiuni şi a îngustimii lui. La capătul acestui drum, se dezvăluie una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Parcului Naţional Retezat: Poiana Pelegii. Înconjurată de munţi, păduri şi cascade, Poiana Pelegii este locul de unde pornesc mai multe dintre din traseele pe munte, fiind și un loc unde se poate campa.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente