Situația legată de evoluția noului coronavirus face ca autoritățile să adopte diferite măsuri. Dar lucrul cel mai important este că în ultimele 24 de ore nu s-a mai înregistrat niciun caz nou de infestarea cu noul coronavirus.
Mai puține persoane în carantină
Astfel, conform raportării de joi, de la ora 10.00, la fel ca și în ziua anterioară, la nivelul județului Hunedoara au rămas 23 de cazuri confirmate cu COVID 19, dintre care 7 sunt vindicate. În schimb, însă, a crescut simțitor numărul celor intrați în autoizolare, de la 726 la 895, iar în ce privește persoanele intrate în carantină, acestea sunt mai puține cu una, joi, 19 martie, fiind în această situație 45.
Amenzi pentru părăsirea autoizolării
Pe de altă parte, însă, hunedorenii sunt printre cei mai indisciplinați români în ceea ce privește respectarea regulilor de autoizolare. Astfel, inspectorii de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea autoizolării. Cele mai multe amenzi au fost aplicate de către inspectorii sanitari din Neamț și Hunedoara. Aceștia au aplicat câte 12 amenzi în fiecare dintre aceste județe, valoare din Neamț fiind de 210.000 de lei, iar în Hunedoara de 134.000 de lei, sancțiunile fiind date, cu precădere, persoanelor revenite din străinătate. Reamintim că, în cazul în care o persoană călătorește într-o țară expusă infecției cu noul coronavirus din zonele de risc rosii sau galbene, la revenirea în țară rămâne obligatoriu în carantină sau izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia.
După ce s-a reluat activitatea la Primăria municipiului Deva, același lucru s-a întâmplat și la Consiliul Județean Hunedoara. Reluarea activității s-a făcut după ce, timp de două zile, la sediul instituției a fost efectuată operațiunea de dezinfecție.
Noi măsuri de protecție luate în Deva
În cee ace privește măsurile de protecție, noi astfel de hotărâri au fost luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Deva. Astfel, de ieri s-au închis piețele Cioclovina și Kogălniceanu, rămânând deschisă doar cea agroalimentară și cea de en-gros, vânzătorii având obligația să poarte măști și mănuși, iar marfa să fie expusă doar sub folie de protective. Tot acolo se suspendă și activitățile de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor, în vreme ce transportatorii de marfă au obligația de a-și dezinfecta mașinilie, Același lucru trebuie să-l facă și tazimetriștii care, în plus, trebuie să poarte mască și mănuși și pot transporta maxim două persoane, doar pe bancheta din spate.
EXTRA
Situația din spitale
Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva anunță că a dispus măsurile necesare pentru a monta, în regim de urgență, un al doilea cort pentru triajul pacienților care apelează la serviciile medicale oferite de Ambulatoriul de specialitate din cadrul unității.
Personal medical suplimentat la Spitalul Județean
De asemenea, va fi suplimentat și personalul medical. Decizia a fost luată urmare a aglomerării creată miercuri dimineață, pentru a evita răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2. În același timp, medicii fac un apel către persoanele cu risc să nu se prezinte la spital decât în condiții de urgență. Dacă problemele de sănătate nu sunt urgente, pacienții sunt rugați să contacteze medicul de familie pentru indicații și tratament. Pacienții care se prezintă la triajul de la Ambulatoriu sunt rugați să poarte măști, să păstreze o distanță de minimum 1,5 metri față de celelalte persoane, să limiteze propagarea secrețiilor prin strănut și să nu aibă contact direct (față în față) cu alte persoane. Accesul tuturor pacienților în secțiile SJU Deva se face numai după triajul epidemiologic pentru siguranța acestora, a personalului medical și pentru împiedicarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Secție închisîă la Spitalul din Petroșani
Secția de Cardiologie a Spitalului de Urgență din Petroșani a fost închisă de joi, după ce o asistentă de pe această secție a fost diagnosticată cu infecție cu noul coronavirus. Este a doua secție a unității medicale care se închide în decurs de două săptămâni, după cea de Neurologie. Asistenta diagnosticată cu infecție cu Covid-19 a intrat în contact cu femeia de 26 de ani, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. Ăn total, la spitalul din Petroșani sunt în jur de 100 de angajați în autoizolare, aceștia așteptând rezultatele analizelor. Toate persoanele din spital care au fost diagnosticate cu infecție cu noul coronavirussau sunt în autoizolare au intrat în contact cu femeia de 26 de ani, care a fost internată în Secția de Neurologie.
Bani pentru aparatură la Spitalul din Hunedoara
Consiliul Local Hunedoara a fost convocat, ieri, în ședință extraordinară pentru a vota rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aflate în subordinea și finanțarea municipalității. Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a solicitat rectificarea Listei Obiectivelor de investiții cu finanțare integrală sau parțială din venituri proprii și subvenții pe anul 2020, în vederea achiziționării a două aparate de ventilație pentru transportul pacienților cât și unui analizor automat de biologie moleculară – platforma de Real Time PCR soluția completă, în vederea testării în timp real a persoanelor infectate cu noul coronavirus. De asemenea, comitetul director al spitalului a solicitat modificarea alocațiilor bugetare între trimestrul I și II în vederea asigurării condițiilor necesare prestării serviciilor medicale de prevenire și combatere a epidemiei provocate de noul coronavirus COVID 19. În total, pentru a preveni și combate epidemia provocată de noul coronavirus, Spitalul Municipal din Hunedoara a alocat 525.000 de lei.