La 23 de ani de la sângeroasele evenimente din 13 – 15 iunie, din Piaţa Universităţii, fostul lider al minerilor din Valea Jiului vrea să organizeze acţiuni de rememorare a acelor evenimente şi să comemoreze victimele acelor zile.
Miron Cozma a declarat că nu face acest lucru în calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat al Muncitorilor, ci de fost lider de sindicat, mai ales că de curând au apărut imagini care îi disculpă de minerii din Valea Jiului pentru violenţele din ziua de 13 iunie. „Culmea, nu face Asociaţia Victimelor Mineriadelor chestiunea aceasta, o fac eu. Nu în calitate de preşedinte (n.r. de partid) o fac, ci eu, fostul lider al minerilor, împreună cu victimele mideriadelor – pentru că una dintre victimele de la televiziunea Română, unde nu puteau să intre minerii, Marius Stoica este preşedinte al partidului meu pe Bucureşti – vom face o acţiune prin care vom cere ca vinovaţii pentru 13 iunie să fie anchetaţi”, a declarat Miron Cozma. El a precizat că este o obligaţie morală faţă de morţii de atunci, „pe care e clar că nu i-au omorât minerii”, după cum spune Cozma. De asemenea, se va cere autorizaţia organelor abilitate pentru organizarea unui marş şi un miting, în Bucureşti.
Firul evenimentelor
Anul acesta se împlinesc 23 de ani de la ceea ce a fost numit „mineriada din iunie 1990”, considerată cea mai brutală şi cea mai sângeroasă dintre toate.
În 13 – 15 iunie, forţele de ordine – susţinute de muncitori de la diverse întreprinderi, dar şi mineri – au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, după orele dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut primele arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. „Oamenii muncii” sau „oamenii de bine” au venit imediat să dea o mână de ajutor celor care puneau în „pericol democraţia”. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: „IMGB face ordine!” şi „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. Atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct între protestatari şi forţele trimise să „cureţe Piaţa Universităţii”. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.
Atunci este momentul în care intervine preşedintele Ion Iliescu, care a lansat un comunicat în care se afirma: „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
Iliescu a mulţumit public minerilor!
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti. Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, minerii au fost preluaţi – conform datelor vremii – direct de angajaţi ai SRI şi ai altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de 
Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu şi s-au răzbunat crunt pe toţi pe care îi considerau „intelectuali” şi vinovaţi de fenomenul Piaţa Universităţii. Minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică. Liderul studenţilor, Marian Munteanu, a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat ca prin miracol. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea Română, iar pe străzile Capitalei s-a instaurat haosul. Toţi „intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii”, după cum relata presa vremii, au fost bătuţi, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele. O zi mai târziu, în data de 15 iunie, la orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde Ion Iliescu le-a mulţumit pentru „acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România”. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi înapoi în Valea Jiului.
Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746, iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată. Viorel Ene, preşedinte al „Asociaţiei Victimelor Mineriadelor”, susţinea, însă, că există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domneşti şi Străuleşti, iar cifra reală a morţilor este de peste 100.
