16.9 C
Deva
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Cristian Roman este noul director al Castelului Corvinilor

Arheologul Cristian Roman a devenit noul director al Castelului Corvinilor din Hunedoara. El va ocupa funcţia până în 2020. L-a înlocuit pe Costin Tinca, fostul director al muzeului Castelului Corvinilor, care nu a mai dorit să îi fie prelungită detaşarea. Postul de director al Castelului Corvinilor este interimar, pe durata în care Nicolae Cerişer, fostul manager al Castelului Corvinilor este primar al comunei Topliţa.

Cristian Roman (41 de ani) este doctor în istorie şi arheolog, având o experienţă în cercetare ştiinţifică de peste 20 de ani. Printre cele mai remarcabile descoperiri la care a participat se numără necropola dacică din grădina Castelului Corvinilor. Cercetările arheologice întreprinse  în anii 2000 de arheologii din Hunedoara şi Sibiu, pe şantierul coordonat de Sabin Adrian Luca (Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu), au scos la iveală urmele unei cetăţi dacice întinse şi a unei necropole în care se aflau rămăşiţele a zeci de adulţi şi copii, ale căror trupuri au fost transformate în cenuşă sau îngropate în pământ, alături de obiectele lor de preţ.  Potrivit arheologilor, 35 dintre resturile umane aparţineau unor copii cu vârste mai mici de şapte ani, iar dintre acestea 20 erau mai mici de un an. Mormintele au fost datate în jurul secolului I d. Hr., într-o vreme în care în zona Hunedoarei exista o aşezare dacică.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/