31 C
Deva
marți, iulie 16, 2024

CULORILE RETEZATULUI. Cele mai frumoase locuri din Munții Hunedoarei

Fotografiile realizate de turişti arată cât de atractive sunt traseele lacurilor glaciare şi ale celor mai spectaculoase vârfuri ale Retezatului.

Bucura, cel mai întins lac glaciar din ţară, este în topul atracţiilor oferite turiştilor care se aventurează pe traseele Retezatului. Soarele verii a împodobit împrejurimile lacului aflat la peste 2.000 de metri altitudine într-o mulţime de culori. Florile violete, roşii, albastre şi galbene crescute printre stânci încântă privirea celor care ajung în vecinătatea Bucurei şi a celorlalte lacuri glaciare din căldările Retezatului. Fotografiile realizate de Emil Paco, un hunedorean pasionat de expediţii montane arată cât de spectaculoase sunt priveliştile „de vară” ale Masivului Retezat.

Cel mai scurt traseu montan spre Bucura poate fi străbătut în mai puţin de două ore. Turiştii pornesc pe el din Poiana Pelegii, pe o cărare cu mii de „trepte” de piatră, lăsate astfel de natură, care întâi traversează pădurea de conifere şi apoi un platou montan acoperit de jnepeniş. Pe potecile de munte aproape invizibile, călătorii urcă apoi două coame abrupte se strecoară printre stânci şi blocuri de piatră prăbuşite din înălţimile Bucurei şi coboară apoi spre lacul de la poalele celor mai înalte vârfuri din Retezat.

La Bucura găsesc loc de campat şi, la nevoie, ajutor de la salvamontiştii din refugiul construit pe marginea lacului. În ţinutul de aproape 40.000 de hectare al Parcului Naţional Retezat sunt însă peste 50 de lacuri glaciare, multe la fel de atractive ca Bucura, altele mai puţin accesibile vizitatorilor. Printre ele se numără Tăul dintre Brazi, considerat unul dintre locurile misterioase ale Retezatului, Lacul Zănoaga, cel mai adânc, Tăul Porţii, situat la cea mai mare altitudine dar fiecare lac, tău, sau ochi de apă din Retezat, pete de culoare albastru-verzui în imensitatea muntelui, poate stârni emoţii călătorilor, la fel cum o fac şi vârfurile şi căldările sale. (Fotografii: Emil Paco)

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/